Amintiri din copilărie

Eu nu am foarte multe amintiri de când eram mică. Am crescut la bunici deoarece așa erau vremurile, am avut parte de dragostea  și  de îngrijirea lor în măsura posibilităților, părinții au făcut și ei ce le-a stat în putință pentru acea perioadă, dar nu am efectiv amintiri  foarte multe cu activități făcute împreună.
Drept urmare,  în rolul de părinte, am avut o dorință arzătoare de a-mi crea o relație frumoasă cu odrasla, de a petrece timp de calitate împreună, de a aplica un model de educație în așa fel încât ea să aibă amintiri frumoase și de calitate cu părinții ei. Am vrut să creez bazele unui atașament riguros.  Cele mai frumoase amintiri sunt jocurile pe care le-am tot inventat de când era bebelușă. Stând mult acasă și simțind nevoia să-mi exersez talentele handmade, i-am făcut multe jucării cu care am animat-o de-a lungul primului an de viață.  Chiar dacă am dormit extrem de puțin, nu mi-am pierdut simțul umorului și zâmbetele. Am vorbit foarte mult cu ea , dar am avut noroc și de ajutorul din familie deoarece am avut posibilitatea să investesc timp și energie în formarea relației cu ea.   Pe măsură ce a crescut, am dansat, am cântat, ne-am strâmbat, am râs și ne-am înțeles funcție de vârsa ei. Am mers la restaurant, ne-am plimbat ore în șir , i-am făcut  prăjituri de casă și mâncare bună, bună ca să citez sursa. Jocurile de rol au reprezentat și încă sunt pentru ea un deliciu, iar seara când intru în casă, câteva minute bune râde în hohote și sare ca un titirez de bucurie. Mă strânge tare în brațe și spune ferm, mami - Daria e bucuoasă , mami a venit acasă. Diminețile încep cu un zâmbet extrem de larg, o întrebare- mami, vrei să ne jucăm, cu o îmbrățișare strânsă și cu multă voie bună.  La plecare, mă strânge iarăși tare în brațe, mai râdem, mai plângem funcție de starea ei de spirit, ne jucăm în jur de 2 ore deoarece este un copil extrem de vesel. Această stare de spirit ce domnește în bârlogul nostru vine ce-i drept cu o asumare a mea personală de a nu investi atât de multă energie pe planul profesional, în proiecte de tot felul și noi oportunități deoarece vreau să fiu în maximă formă pentru urșii mei dragi. Vreau să ajung cu doze mari de energie acasă, vreau să-i alint, să-i răsfăț și cred că nu ai cum să faci lucrurile foarte bine pe mai multe planuri. Își asumi conștient anumite decizii deoarece acești primi ani ai odraslei sunt unici și reprezintă bazele creșterii unui copil.  Această dragoste și bucurie de a fi mamă de Dărioasă a fost transferată odraslei deoarece pe zi ce trece, trăirile și emoțiile ei intense manifestate sub replicile de genul - mami, sunt supărată, mami , m-am plictisitș mami - te ubesc, mami- sunt nervoasă își fac prezența și mai intens. E atât de mică, dar atât de conștientă de relația pe care o are cu noi, trăiește intens și iubește viața. 
Peste ani și ani, toate aceste amintiri ne vor inunda de bucurie. Să fim sănătoși și să clădim o casă frumoasă și colorată a amintirilor. 

Comentarii

Postări populare de pe acest blog

Pasiunea pentru contactul uman

A lucra de acasă - beneficii & dezavantaje

Hmmm...ce culoare vrei?