Hmmm...ce culoare vrei?

Hmmm...ce culoare vrei? Roșu. Ia de  aici și urmează 2 shoturi de suflat nasul... Hmmm ce culoare mai vrei? Abatu....Ia de aici și încă două ture de luptat cu mucozitățile. Altă culoare? Gaben ...Și uite așa după ce terminăm jocul cu setul vast de carioci, are curățat nasul ca la carte, învață și culorile și cifrele dacă chiar ținem neapărat să fie și un joc educativ,  se și distrează, petrece timp cu părintele și toată lumea este fericită. 

Pe măsură ce îmi observ mai bine copilul, cred în ideea că prin multe jocuri, reușim să ne înțelegem mai bine  cu odrasla. Ne confruntăm ce-i drept și cu perioada de testare a limitelor,  de repetiție continuă a  nu-ului infinit, iar atunci când  apar  acțiunile ce nu prea  o încântă, începe revolta.  Buna noastră dispoziție, improvizația și imaginația de a o atrage în acțiunile mai puțin plăcute prin joc îi mai atenuează din disprețul pe care îl are față de unele sarcini pe care trebuie să le îndeplinească.

Dincolo de toate aceste aspecte,  mi-e din ce în ce mai clar, observând copiii din jurul meu  că avem de a face cu o generație în care tonul apăsat, replicile directe nu prea au efectul dorit,  caracterele lor puternice de la vârste foarte mici îți cer niște cunoștințe minime de psihologie pentru a-i înțelege mai bine deoarece trebuie să acceptăm copiii de astăzi. Sunt mai dezvoltați hormonal, cognitiv,  mai agitați, mai complecși, iar dacă nu vom accepta acest lucru, vom  avea mari probleme la nivelul relațiilor noastre cu ei. Trebuie să investim timp mai ales în primii ani de viață pentru a ne consolida aceste relații, trebuie să mai punem mâna pe o carte să mai citim, să mai inventăm un joc,  să ne mai lăsăm lăsați conduși și de intuiție pentru a învăța mai multe despre caracterele lor, despre temperamentele și structurile lor neuronale. 

Pe zi ce trece ne fascinează prin jocul ei de replici și prin logica cu care își susține unele idei de la o vârstă atât de fragedă. Se duce rapid cu 2 jetoane  pe care e reprezentat lupul și scufița roșie și le pune în brațe la buni, o țintește ferm și aruncă pastila - lupu papă buni, Daia (Daria ) rămâne cu mami, asta ca  manifest pentru  faptul că și-ar dori să petreacă mai mult timp cu noi. 

Nu voi uita  curând nici ziua în care ne-am decis să improvizăm un mic scenariu pentru a scoate din peisaj suzeta, obiect care pe noi ca și familie ne-a ajutat enorm, deoarece a liniștit-o tare mult mai ales în perioada bebelușească când plângea din cale afară, dar și la somn deoarece tare rapid mai adormea cu marea ei iubire, suzeta. Până de curând când am luat-o în mână , m-am dus fuga fuga la bucătărie și am tăiat de tot partea din silicon, rămânând doar suportul acesteia. M-am afișat în fața odraslei cu o mimică extrem de mirată și revoltată explicându-i că pisica ce a stat la noi în gazdă două săptămâni, Misty , personajul de care Daria a fost fascinată mult timp, a venit pe la noi cât ne-am ocupat  de ritualul imbăierii, a rupt suzeta de supărare că o durea stomăcelul și a lăsat doar suportul. Apoi a fugit și nu mai știm nimic de ea. Daria era și mai șocată ca mine că s-a întâmplat așa ceva, stătea cu ea în mână și cu ochii mari spunea - a rupt Mity suzeta? De ce a rupt Mity suzeta? Partea ce m-a frapat e că nu a plâns, era extrem de mirată și ne-a întrebat vreo oră doar asta - de ce a rupt Mity suzeta... Și era dezgustată de halul în care arăta suzeta ei prețioasă. I-am tot explicat de ce, cum , când, am creionat o întreagă poveste , gândindu-ne cu emoții că va veni vremea orei de culcare și mirarea ei se va transforma într-un show maxim. Am mers la somn cu ea cu repetiții pe fundal a aceleiași întrebări, dar fără nicio urmă de plâns. Chiar era revoltată.....Vorbim aici de un copil dependent maxim la somnuri de suzetă. Dar încă  o dată mi s-a reconfirmat că  improvizația, povestea, explicațiile îndelungi pe care un părinte le dă copilului , dar și nivelul lui de acceptare, limitele lui te pot ajuta să treci mai ușor peste o etapă de genul acesta. Am înlocuit ritualul suzetei cu poeziile, ascultă mult poezii și recită multe dintre ele și îi mai ocupă mintea înainte de somn. Partea tristă e că nu mai adoarme la fel de rapid, trebuie să te înramezi cu răbdare, cu multe versuri de recitat  în minte, cu povești de derulat pentru ca odrasla să intre în stare de somnolență. Revenim iarăși la disponibilitatea noastră ca părinte când vine vorba de schimbarea unor ritualuri, de răbdare și de perseverență.
Trebuie să le ții mintea ocupată, să-i ajuți să-și dezvolte conexiunile neuronale, iar pentru asta , e nevoie de timp. Cu cât vorbești mai mult cu un copil, cu cât investești mai mult timp în jocuri, în povești, copilul va dobândi mai multă independență pe multe planuri fără măcar să ne dăm seama pe moment. Vom realiza acest lucru pe măsură ce va veni la noi cu diverse replici și ne va pune  în fața unor situații la care rămâi efectiv masca.