Singurătatea doare rău

Moartea tatei a adus multe revelații interioare, o doză mare de iubire răspândită în exterior sub forme diverse și intense, un nivel de empatie mai ridicat,  o perspectivă diferită de a privi uneori noțiunile de viață și de moarte. Suferința te călește și te întărește cu siguranță, te învață vrute și nevrute, te reinventează ca actor al acestei scene a vieții. Din nefericire, această pierdere cumplită a adus cu sine și mai multe insight-uri despre ce înseamnă să rămâi singur. Am aflat mai multe despre asta prin ochii mamei dar și a unor bune prietene ce mi-au definit cu profunzime și sinceritate această dureroasă stare. Nu e același lucru ca atunci când treci tu însuți prin rolul de a rămâne singur, dar dacă ai o fărâmă de empatie mai pronunțată, dacă te abții să judeci și dacă aculți cu răbdare, simți multe discutând cu omul ce rămâne singur și gustă din acest fruct tare amar. 

Singurătatea înseamnă să ajungi seara acasă și să fie luminile stinse, să bagi cheia în ușă șă să fie liniște, să te așezi în pat și să ai foarte mult spațiu, să vrei să vorbești cu cineva și să dai drumul la televizor ca să fie gălăgie pe fundal. Să  pui masa pentru doi și să fie doar unul. Să auzi zgomote în casă,  să-ți fie frică și să nu ai pe cine strânge de mână ca să readormi liniștit.  Să faci piața în zilele în care poate nu ai chef să te duci la cumpărături, să ți se ardă becul și să trebuiască să te îmbraci ca să te duci să cumperi altul și să-l schimbi tot tu. Să-ți lași mâncarea pregătită înainte să pleci la muncă deoarece seara când ajungi,  ești pe cont propriu.  Să simți greutatea weekendurilor ce par mai lungi ca niciodată. Să mergi la un eveniment social și să te obișnuiești cu ideea că în dreapta sau în stânga ta nu mai e cel cu care vei dansa. Să-ți împarți veniturile în așa fel încât să acoperi toate cheltuielile de unul singur. Să vrei să mai faci o glumă pe seama lucrurilor ce ți se întâmplă de-a lungul zilei cu cel ce te așteaptă seara acasă, dar să rămâi cu dorința și cu nostalgia.  Să pleci la drum, să furi o sărutare,  o îmbrățișare de la cel ce va rămâne să aibă grijă de casă, dar să nu mai ai de la cine.  Să te întorci dintr-o călătorie în sezon friguros și să fie frig în casă deoarece nu a locuit nimeni acasă. Să-ți faci planuri de viitor, să-ți mai dorești multe concedii frumoase,  dar să nu știi sigur că vei putea să ți le mai îndeplinenști. 

Toate aceste mici tablouri din marele peisaj al singurătății vin la pachet cu trăiri intense, apăsătoare, grele, depresive, dar din fericire exisă și o salvare pe această lungă și grea cale a singurătății. Primești uneori o putere inexplicabilă ce te ajută să-ți integrezi singurătatea în existența ta. Integrarea se face în pași mici și vine pe fondul unei conștientizări a faptului că viața ce ți-a fost dată este frumoasă cu tot ce are ea de oferit. Motivațiile și lucrurile ce te mențin pe linia de plutire contează enorm de mult și ajută să așezi cărămida  singurătății în temelia ta interioară. Și să trăiești cu ea . Să-ți găsești  energia și echilibrul să te ridici, să accepți ajutor de la oamenii dragi din jurul tău. Te ridici încet, obosit după această conștientizare grea, respiri adânc și mergi înainte. Nu ai ce face. Dorința cea mai de preț este să îmbătrânești lângă moșul / băbuța ta , dar nu știi cum te învârte viața. Important e că există o scăpare din această ecuație , iar de multe ori, oamenii ce nu rămân singuri și sunt înzestrați cu aceste daruri ale empatiei, ale iubirii, ale recunoștinței, ar face bine să-și găsească timp, voință să-i ajute și să-i înveselească cum cred ei mai bine și pe oamenii ce uneori se simt singuri. Iar oamenii singuri îi învață pe cei ce nu sunt singuri să prețuiască mai mult ceea ce au. Singurătatea dă naștere și unor prieteneii frumoase  dar și unei cunoașteri de sine mai de fond.

Noapte cu vise frumoase!