Botoșaniul meu scump și drag

Nu e  bucurie mai mare decât cea pe care o trăiesc când revin acasă, în orașul natal. Botoșani e despre mama și tata, bunici, copilărie, prietenii, adolescență, viața la țară și frumoasele reuniuni de familie din ultimii 12 ani. Botoșani e despre frumosul pietonal al Unirii, despre covrigii calzi de la Petru, despre viața liniștită, despre distanțele mici, despre pateurile delicioase de la Rida, despre multitudinea vizitelor, despre terasele umbroase de pe Bulevard, despre oamenii calzi ,despre mâncarea gustoasă, despre voie bună și  convivialitate. Despre Crăciunul magic cu miros de vin  și colinde pe fundal.

Închid ochii și îmi aduc aminte cum inima îmi bătea de emoție când mă apropiam de gara din Botoșani, zărindu-l pe geam pe tata ce mă aștepta cu mâinile la spate pe peron și tare bucuros mă mai îmbrățișa. Mă urcam entuziasmată în mașină, iar în drum spre casă priveam visătoare pe geam străzile liniștite, inima fiindu-mi invadată de un entuziasm extraordinar.  Mama mă aștepta nerăbdătoare și zâmbitoare la balcon cu masa pusă și cafeaua aromată. Mă strângea tare în brațe când ajungeam sus, cu ochii lucind de fericire, iar apoi ne așezam toți în sufragerie și două-trei ore stăteam de vorbă. Urma siesta de odihnă după un drum tare lung - întreruptă pe alocuri de numărul comic al tatei  ce tot venea din când în când în dormitor să mă învelească ca și cum aș fi fost un copil mic. Timpul trecea ca vântul cât stăteam acasă și parcă acum retrăiesc acel moment când  duceam bagajele la mașină , mama rămânea plângând la geam, eu încercam din răsputeri să fac momentul de rămas bun cât mai ușor , iar tata pornea mașina să mă ducă spre gară. Ajunși la tren, căutam locul de pe bilet , așezam bine geanta cu mâncare și tata iarăși mă îmbrățișa , rămânând apoi pe peron până pleca trenul din gară. 

În această lună călduroasă de august, revenirea acasă a fost mai grea deoarece trăiam multe dintre aceste momente sub o altă formă, dar lipsea tata cu privirea și îmbrățișarea lui. În schimb,  îl simțeam cu mine, lângă mine, deși fizic nu era lângă mine. Am trecut pe lângă câteva locuri pe unde ne-am plimbat vara trecută împreună și  efectiv retrăiam acele momente tare frumoase. Aceste sentimente nu-mi erau cunoscute înainte decât din povești, din cărți sau din mărturisirile unor oameni ce au trecut prin tot felul de pierderi, dar a venit ziua în care mă uit la cer  și practic, sunt invadată  de un sentiment de bucurie deoarece simt că acolo sus am un înger păzitor. În care mi-aduc aminte câte amintiri frumoase am cu tata și despre tata încât știu că el trăiește veșnic cu ajutorul inimii mele cotropite de aceste trăiri intense. 

Weekend cu trăire și iubire!