Teambuilding curățătoresc cu 4 fete cucuiete

Un weekend productiv. Cu multă treabă și voie bună. În care am adunat trupa de șoc,  4 fete cucuiete și am făcut o curățenie generală impecabilă. Asta după ce o săptămână întreagă am căutat o doamnă să vină să întreprindă această acțiune. Dar se pare că e un job foarte căutat și nu găsești așa din scurt. Dar e mai bine că s-au așezat lucrurile în acest fel deoarece a fost distractiv și revelator. În ce sens? Mi-am dat seama câte lucruri inutile poate aduna o familie și câte alte lucruri stau acolo având drept argument - să nu le dăm  că poate într-o zi vom avea nevoie de ele. Și uite cum luându-le pe categorii, am eliminat foarte multe elemente și am câștigat mult spațiu, e casa mai aerisită și am și donat o parte din ele, mai ales haine și lucruri pe care chiar nu le mai purtam , într-o condiție bună.
Drept urmare, aș sfătui pe oricine să întreprindă această acțiune măcar de două ori  pe an, având cu siguranță parte de o supriză plăcută și de o luminare a minții atunci când poate  investește inutil  bani pentru tot felul de lucruri pe care le adună fără să aibă nevoie reală de ele. În cazul în care nu știu unde ar putea da acele lucruri, pot da o mână de ajutor deoarece prin prisma experienței pe plan social din ultimele luni, nici nu ne putem imagina cât de plină e societatea în care trăim de oameni pentru care și o pâine e valorosă,  un tricou, o pereche de pantaloni, o pătură, o pungă de mălai , iar lista poate continua la nesfârșit. 
Nu mai zic de familiile cu copii mici ce au dulapurile ticsite de multe jucării, aș sfătui și  această categorie să mai doneze din ele  sau  chiar să facă schimb de jucării cu alți părinți  așa mai oprindu-se din frenezia de a aduna munți de jucărie.  Mi se pare o idee genială și chiar am pregătit câteva jucării pe care aș fi dispusă să le dau la schimb. Sunt doar câteva deoarece noi am mers mai mult pe principiul Montessori în cei aproape doi ani ai Dariei , ea învățând foarte multe lucruri din viața reală și din călătorii - având un strict necesar în materie de jucării.  Multe altele au fost donate funcție de nevoile altor copii. 
Revenind la teambuildingul curățătoresc,  am încheiat ziua cu un sentiment de bucurie că există așa o armonie în familie, că am parte de o mamă atât de energică și de o mamă soacră ce ne ajută atât de mult oricând îi cerem suportul. Să stai o zi întreagă, să existe acea vibrație pozitivă, să râzi și să te simți bine deși pe fundal e un efort fizic considerabil, toate aceste trări mi-au adus o energie aparte și mi-au reamintit cât de familistă sunt.
Pizza și berea au venit la fix după o zi atât de plină și nu pot decât să închei cu următoarea mărturisire trecută prin filtrul experienței personale - nu e bogăție mai mare pe lumea asta pentru mine decât familia și timpul petrecut cu ea. Cred că fiecare dintre noi ar trebui să știe ce-i aduce bucurie și liniște în mod constant și să-și aloce timp prețios acelor cauze deoarece toate aceste momente mici şi dese aduc savoare şi calitate vieții.
Sfârşit de weekend cu bucurie şi trăiri frumoase ! 

Comentarii

Postări populare de pe acest blog

A lucra de acasă - beneficii & dezavantaje

Pasiunea pentru contactul uman

Educația alimentară din bârlog