Despre surori şi frați

Universul a lucrat în aşa fel încât să am parte de o zi întreagă cu al meu scump frate. Dacă mi-ar fi spus cineva în copilărie că vom petrece un timp  atât de frumos împreună, vom râde cu poftă, vom vorbi ore în şir cu entuziasm şi drag, ne vom plimba , nu aş fi vizualizat vreodată acest scenariu. Recunosc cu părere de rău că am fost o soră mai sadică de fel, supunându-l la încercări grele deoarece mereu aveam rolul de soră mai mare ce trebuia să aibă grijă de fratele mai mic.  Să nu cadă, să nu pățească ceva, să-l iau peste  tot cu mine şi  au fost şi vremurile  de aşa natură  încât nu mi-a arătat nimeni că se poate să fii şi o soră mai bună. Nici el nu era mai prejos în a-şi contura un rol puternic de victimă -  ceea ce sporea tensiunea dintre noi.
Gândind cu mintea de acum şi cu un minim de experiență în breasla părintească, cred totuşi că nu   mi-a fost nici mie uşor să nu mai fiu singurul copil în familie şi am recurs la tot felul de pozne ca să-mi exprim frustrările. Uitându-mă la Daria cum reacționează față de copiii mici ai prietenilor, mă frapează agresivitatea  ei , felul în care parcă îmi zice - nu vreau să te împart cu nimeni - încât au fost momente în care am fost depăşită şi efectiv nu am ştiut pe moment cum ar trebui  să procedez mai bine.

Pe de altă parte , multe voci din generația mea cu frați sau surori mai mici au avut parte de aceste conflicte. Paradoxul e entuziasmul părinților sau bunicilor ce ne-au crescut afirmând că e minunat să ai doi , chiar trei copii ca să se joace împreună, povestind cu nostalgie cum aveam noi grijă unul de altul. Nu prea ne vedeau în acțiune ca să vadă ei ce minunății se petreceau în realitate.

Au trecut anii şi din fericire, relația a început să devină mai puternică, mai sudată când am plecat de acasă , când ne reuneam cu toții de sărbători, când simțeam nevoia să îl sun mai des pe Cosmin , când tare mă bucuram când ne revedeam. Ironiile şi acea relație de ping pong al replicilor  încă mai există , dar la un nivel mai înțelept , iar acum grija față de celălalt, bucuria sinceră  pentru ce ni se întâmplă unul altuia mă plasează în categoria oamenilor ce mărturisesc sincer că e minunat să ai un frate.

E o binecuvântare că am ajuns în timp să avem parte de o relație frumoasă şi cred că un aport semnificativ o au şi părinții noştri prin felul în care s-au apropiat de noi în adolescență şi mai ales în perioada facultății,  prin modul în care au creat acele ritualuri de întâlnire a noastră  la evenimentele importante de peste ani deoarece sunt din păcate multe cazuri în care frații sunt ca nişte străini.

De aceea , şi noi ca şi părinți , jucăm un rol extrem de important în conturarea unei relații frumoase între frați , iar atunci când ne decidem să pornim la drum şi să mai facem al doilea copil , trebuie să avem energia , răbdarea , credința, dorința comună să oferim resurse de calitate  si celui de-al doilea copil. Să fim atenți la acel proces incipient de formare a relației între frați, dar să-l şi menținăm de-a lungul vieții în caz că apar anumite  eroziuni. 

Acest weekend a fost ca o lecție binevenită - să-mi găsesc mai mult timp în viața-mi plină  să ne revedem mai des deoarece e cu siguranță un timp tare sfânt.
Duminică cu planuri soreşti şi frățeşti!