Knock-out dărios

  E aproape miez de noapte, stau pe covor, beau un ceai de mușețel, inspir lavandă și încerc să înteleg fenomenul vijelios de dărios  ce m-a  lovit în ultimele două  zile. A coincis cu  momentul  în care  eram bucuroasă  că  uite cât de frumos s-a acomodat odrasla în prima mea săptămână  la muncă, starea ei de bine ajutându-mă  și pe mine să trec mai ușor prin această tranziție. O săptămână ca-n povești - plină de îmbrătișări dărioase când  intram  pe ușă,  cu distracție maximă afară  după,  o feerie ce să  mai! Până când a venit weekendul și Dărioasa mea a devenit fulger, iar răbdarea  și calmul meu au fost puse la grea încercare. 

Uite  așa m-am trezit  că  inspir/ expir  din senin deoarece  simțeam  că  rămân  fără  aer de la toate acele scene cu aruncat pe jos / plâns la cote înalte  din motive minore / tras de păr/  zgâriat/  trezit din somn și plâns  maxim / un du-te vino infinit al brațelor jos - sus - jos - o permanentă  conectare / deconectare - toate la un loc fiind ingredientele  unui knock-out desăvârșit.

Când  am ajuns la unele  momente când simțeam  că pierd parcă  controlul acelui calm pe fondul oboselii acumulate la un alt nivel se pare atunci când  ai dublu rol (job ziua/  job seara) am analizat mai bine situația  și mi-am dat seama  de impactul schimbării  prin care trece ea si câte  mecanisme de apărare si de frustrare au fost activate pentru a  ajunge la a accepta noua situație. Deși aparent arăta că  totul e sub control de partea ei , situația  era alta. Din copilul vesel din cale afară, a devenit mai tristă, iar asta   m-a dat și pe mine peste cap trecând la rându-mi prin  tranziția dificilă a separării. Cu siguranță, atașamentul puternic format în  toată această  perioadă cât  am stat cu ea alături de sensibilitatea  și temperamentul ei și-au arătat  colții  manifestându-și starea de dor prin mecanisme proprii. E un fel de a-mi arăta  cât  de mult suferă  că  nu mai sunt ziua acolo cu ea. E de fapt același principiu și de partea mea, eu căutându-mi mecanisme de apărare  avansate și adecvate vârstei. Conștientizare mea  în marea de agitație din zilele aceasta  a adus  o doză înaltă  de empatie si de înțelegere făcându-mă  să-mi dau seama  cât de mult contează calmul meu într-o situație în care acest pui mic de om trece printr-o schimbare ce îl  face să sufere deoarece nu știe încă  să-și manifeste verbal frustrările și nemulțumirile apelând chiar la instincte primare.

În  toate aceste schimbări  din comportamentul ei, am văzut  clar metodele prin care își exprimă revolta, iar asta  mă  fascinează enorm. Cum poate un pui atât  de mic să  te treacă  prin multe stări  și cum poți  să  ajungi la un autocontrol desăvârșit  dacă  îți cunoști îndeajuns de bine copilul și dacă îți dorești  o relație  frumoasă și sănătoasă  cu el. E o muncă continuă dar care îți  aduce și o satisfacție pe măsură ce trece timpul  deoarece ajungi să  înveți cum să  gestionezi  situații  dintre cele mai diverse cu echilibru și cu detașare. Chiar dacă neuronii mei sunt dați de pământ din când în când.

Ca să  închei  pozitiv acest monolog, nu e deloc ușor  să  ajungi la   acea stare de calm mai ales în situații foarte tensionate, acaparatoare și mâncătoare de multă energie fizică  și psihică,  dar  există soluții:  fie că-ți găsești  acțiuni  ce efectiv te ajută  să  te  relaxezi după  o zi plină,  fie  că  ceri o mână de ajutor tatălui / unei bunice sau orice modalitate ce te scapă  de acea energie negativă  de peste zi. Doar  așa îl ajuți  și pe copil să  treacă  mai bine de perioada asta, iar tu ca mama  îți păstrezi acel tonus pentru alte și alte etape care tot vor veni până  până  când  copilul  ajunge la o maturitate emoțională.

Un sfat  nocturn: inspir - expir!