Bunicii au valoare

Bunicii sunt poate una dintre comorile cu valoare maximă din viața mea. Sunt practic rădăcinile noastre. Realizăm și mai mult acest lucru din păcate când nu mai sunt sau de multe ori nici nu mai realizăm fiind prinși cu alte lucruri de zi cu zi. Ne întâlnim cu mulți oameni, vorbim mult la telefon, cutreierăm magazine, dar uităm să le mai dăm un telefon, să îi mai vizităm, iar dacă o facem, poate că această acțiune se petrece mai mult mecanic nedându-ne seama cât de mult contează pentru ei, niște bătrâni scumpi și dragi, să fie întrebați ce mai fac, să fie vizitați. O îmbrățișare, un zâmbet, o strângere de mână...Vorbesc aici despre bunicii ce au avut într-adevăr un impact pozitiv în viața nostră , nu despre cei care au lăsat, vorba unei bune colege, traume adânci în urmă...

Recunosc că fac parte dintro generație crescută de la vârste mici de bunici. Ei practic au fost ceilalți părinți ai mei când mama și tata erau la serviciu. Mi-aduc aminte cu drag când bunicul mă hrănea și îmi spunea povești ținându-mă în brațe, iar bunica făcea cea mai gustoasă mâncare.

Îmi mai aduc aminte de toate poftele pe care ni le făceau ceilalți bunici unde mergeam mai rar dar atunci când o făceam, tare bine era deoarece ne răsfățau din cale afară.

Bunicii au reușit cum au putut mai bine, funcție de vremurile în care au trăit, să-mi transmită niște valori, niște principii solide. Nu am realizat acest lucru mult timp, dar îmi sunt mult mai clare acum.

Îmi aduc aminte cu așa mare drag când mergeam cu bunica  la Denii seară de seară înainte de Paște, iar în noaptea de Înviere, după ce stăteam la slujbă până dimineața, ajungeam acasă, iar bunica ne punea la masă. Îmi aduc aminte cum ne luau la toate treburile câmpului, cum mă enervam că mi-era cald, dar eram răsplătita și cu odihna de prânz. Bunicii mei m-au învătat ce înseamă munca grea, am fost cu ei la prășit, la adunat fân, la scos cartofi, la tăiat porumb, iar atunci erau momente când îmi venea să îi iau la bătaie că mă puneau să fac toate astea cot la cot cu ei, dar mai târziu acest lucru m-a făcut să respect mai mult omul de la țară, munca lui și poate cel mai important, mi-au insuflat dragostea asta pentru produsele de la țară. Drept urmare, și acum la 30 de ani, cumpăr carne de pui de la un bunic din Moldova și mănânc brânză pusă de mama la borcan iarna, luată de la o doamnă din satul bunicilor mei. Multe amintiri s-au strâns din  perioada în care am stat cu bunicii.
De la ceilalți bunici am învățat ce înseamna dragostea puternică pe care o pot avea părinții față de copiii lor. Își iubeau băieții foarte tare și au avut o grijă deosebită pentru ei. Am învățat de la ei ce înseamnă răsfățul sub multe forme. 

Bunicii în general iar bunica de pe mamă în particular reprezintă pentru mine niște oameni foarte valoroși prin prisma experienței pozitive pe care am avut-o cu ei. Gândindu-mă că în perioada facultății i-am văzut mai rar, îmi pare rău acum, dar nu mai pot da acest timp înapoi, doar să am grijă pe viitor să vin să îi văd mai des. Mi se face pielea găină când mă gândesc cât de bucuroși sunt ei să mergem în vizită, să le dăm un telefon, dar mai ales să îi vedem. Privirea lor blândă, mâinile muncite, toate la un loc, dacă le și acordăm atenție, reprezintă ceva unic.

De asta repet că norocoși sunt cei care au toți bunicii în viață, iar cei care nu îi mai au, să-și amintească din când în când de ei și să-i păstreze veșnic în inimi.
Să le insuflăm si copiilor  noștri dragostea față de bunicii lor, dorința de a-si crea o relație frumoasă cu ei.