Mi-e drag de țara în care locuiesc...

Luna aprilie a fost o lună plină de câteva ieșiri pline de esență în zona Moldovei și a Bucovinei.


Am vizitat pe fugă câteva locuri pe care aș putea să le numesc pe fiecare în parte un colț de rai și cred cu tărie că avem o țară tare frumoasă și nu aș vrea să plec de aici deoarece mai am multe de văzut.
Avem valoare și frumusețe, gust, veselie și simplitate, istorie și tradiții,  ne trebuie ambiție și dorință să le descoperim.
Deși recunosc că e plină de multe bube ce îmi sufocă traiul cotidian și îmi provoacă de multe ori o creștere a tensiunii, dar faptul că mă exprim în limba mea zi de zi, gătesc românește și în cei31 de ani am fost mereu în mijlocul familiei la anumite evenimente de peste an compensează cu siguranță celelalte neajunsuri.





Avem o natură superbă, un climat însorit, locuri de vizitat cât o viață de om, voință de a merge să le vedem, esență să le simțim dincolo de simplitatea și de  neîngrijirea lor.

Dacă vedem doar mizeria, oamenii needucați, sărăcia, corupția, sistemul sanitar deficitar, sunt convinsă că am vrea cu toții să plecăm imediat de pe aceste mealeaguri, dar dacă ne acordăm un răgaz și ne răspundem la întrebarea - ce ne ține totuși aici...- s-ar putea să găsim răspunsuri ce ne vor suprinde.
Iubesc locul în care m-am născut și mă simt mândră și norocoasă că am avut șansa să cutreier multe locuri din țara noastră, iar partea poate cea mai frumoasă o reprezintă mănăstirile și istoricul lor.
Toate acele locuri uitate de lume, frumoase mai ales spiritual ne fac țara mai frumoasă și ne aduc unicitate. Urmează o serie de călătorii și o descriere ale unor locuri pe care le voi vizita ce vor cofirma ce scriu în aceste rânduri.


Comentarii

Postări populare de pe acest blog

Pasiunea pentru contactul uman

A lucra de acasă - beneficii & dezavantaje

Hmmm...ce culoare vrei?