Cum mai fac părinții rost de resurse?

Cu riscul de a fi repetitivă în multe dintre monologurile mele, cred cu tărie că a crește și a educa un copil e unul dintre cele mai frumoase dar și cele mai provocatoare lucruri din universul ăsta mare. Se consumă niște resurse considerabile în acest proces: de la alimentație la joacă, de la dezvoltarea  lui motrică la cea emoțională, de la a-l familiariza cu lumea exterioară, cu regulile din societate la a-l ajuta să se familiarizeze cu noțiunea de limită.

Multe lucruri pe care un părinte i le oferă copilului său  în primii ani pot reprezenta un punct de plecare în creionarea echilibrului  său interior. Atmosfera pe care el o vede și o simte  în jurul lui poate fi preluată peste ani și ani sub diverse forme.  În acest sens, e  nevoie de multă muncă și asumare pentru a răspândi în univers niște pui de oameni cu interioare sănătoase.  În calitate de părinte sau de om care are grijă de un copil, ai nevoie de munți de răbdare, de dedicare, de iubire, de autocontrol, de vorbe blânde,  cu alte cuvinte de doze mari de resurse. 

Cum facem rost de aceste resurse?  Și mă refer aici cu preponderență la părinții care au copiii îndeaproape zilnic.  Paradoxal, îndepărtându-ne din când în când de rutina zilnică , de copil și mergând  uneori și spre ceea ce ne face pe noi ca indivizi bucuroși.  Rar vom face  aces pas în primele luni de viață ale copilului și  e și  normal.  Mă refer aici  mai ales la mame, deoarece atunci e totul atât de nou și de copleșitor, încât puține femei se desprind de copil. Vor să-l simtă, să-l atingă , să-i cunoască cât mai bine ritualul. E legată de el și prin simplul fapt  că hrana de bază vine de la ea.

Dar pe măsură ce crește copilul și ne solicită și mai mult,  e bine să ne gândim cum să facem rost  de acele resurse magice. Ideal ar fi ca mama și tatăl să lucreze în echipă și să se ajute reciproc în a avea libertatea de a câștiga niște resurse.  Mai sunt situații în care mamele se simt vinovate sau nu au curajul să spună deschis partenerilor că au nevoie de acel timp pentru ele, dar le încurajez să o facă  chiar dacă resimt multă vulnerabilitate față de acest subiect.  Obiceiurile, tiparele se mai pot schimba.

În caz contrar,  vom avea acele fețe posace când ieșim cu-ai noștri copii  afară, vom fi mai nervoși, mai plictisiți, mai obosiți, mai absenți, mai lipsiți de răbdare, îi vom trimite la joacă deși ei ne cer să ne jucăm împreună, vom țipa  la ei sau îi vom lăsa să se descurce singuri în diverse situații.  Cred mult că vibe-ul părinților  sau a celor care se ocupă de îngrijirea copiilor  va fi  preluat în stările interioare ale copiilor  peste ani și ani. 

Spre exemplu, ursul meu drag a evadat trei zile din rutina zilnică și cu siguranță prin escapada asta, va dobândi resurse interioare suplimentare și va reveni încărcat. Va aduce un pic de efervescență în relația cu-al său copil. Doze suplimentare de energie în bârlogul nostru. Practicăm aceste comportamente și anume,  ieșirea  din rutina zilnică a unuia sau altuia la o anumită perioadă. 

În familiile în care mama și tata sunt zilnic expuși rutinei cu-ai lor copii,  provocarea e și mai mare, căci pierzi mai multe resurse de răbdare, de liniște interioară și se poate produce o ruptură și în cuplu deoarece toată atenția se îndreaptă către copil.  Ai nevoie ce-i drept de un partener care să fie de acord ca tu, mamă sau tată să ieși din rutina zilnică, iar celălalt să se ocupe complet de lista taskurilor administrative. E lucru mare să-ți încurajezi partenerul să facă un pas în acest sens deoarece se vor vedea lucruri bune ulterior prin peisajul din casă.  

Aceste evadări presupun o ieșire la film, o reuniune cu prietenii, un mers la sală , o hoinăreală prin oraș, o leneveală  în exteriorul casei,  O mini excursie.  Orice care ne ajută să ieșim din rutină. 

Mai sunt și scenariile în care tații au ieșit din nefericire complet din peisajul copiilor , iar mamele rămân singure pe baricade. E foarte greu să susții ca femeie și rolul de mamă și cel de tată și am un respect imens pentru  ele.  Le-aș încuraja pe aceste femei ca din când în când să lase și ele totul baltă, să explice copiilor  că nu  sunt în starea necesară să se joace, să-i scoată afară, să le asigure nevoile și dorințele lor și să facă ceva drag inimii lor. Să-și creeze niște ritualuri în interioarele caselor și să aibă răbdare până mai cresc copiii.  Aș  sfătui și familiile acestor femei, prietenii, prietenele lor să le  dea o mână de ajutor și să le invite la o escapadă oferindu-se voluntar în a avea grijă de copii.  Le-aș mai ruga pe aceste mame să fie mai indulgente cu ele însele deoarece au o cruce grea de dus. Să nu uite niciodată că e dificil  să crești un copil în doi, darămite singur. Să se ierte și să-și repete constant că fac cât pot. Să fie mândre de ele.  Și să aibă grijă de sufletele lor.

Am fugit la ale mele  cu gândul la următoarea mea escapadă. Zile ușoare , energie și sănătate, părinți dragi!