Să ne educăm voința

Câți  dintre noi  nu afirmă: dacă  ai voință, orice e posibil! Ușor de spus, tare greu de aplicat  în anumite circumstanțe. 

Mai ales când vine vorba de mâncare, cu greu reușesc să-mi stăpânesc poftele. Un sos colorat, o ciocolata buclucașă, un iz de ceafă sau afumătură - toate la un loc fac knock-out voința. Nu zic că nu sunt bune și aceste mâncăruri, dar cu moderație și cu respectarea anumitor reguli - asta dacă vreau să fiu o soție good looking și o mămică sănătoasă.

În urma unui studiu intens asupra acestui concept  psihologic, concluzia e că voința trebuie antrenată. Uneori chiar într-un stil mai ''hard''. Trebuie  de asemenea să nu facem abuz de ea deoarece  e limitată. În ce sens? Dacă  ne propunem să facem prea multe lucruri  și apelăm  la voință  și autocontrol să  ne susțină, s-ar putea să rămânem  fără  resurse si ce câștigăm pe de o parte - pierdem pe de alta.

În munca pe care o depun în  a  dezvolta un stil de viață  dărios, voința  e supremă pe foarte multe planuri, dar incerc să mă axez pe două / trei arii, lucrez la ele si când observ îmbunătățiri, trec mai departe. Deocamdată  sunt la capitolul  alimentație și îmi antrenez creierul mai degrabă să respecte o anumită rutină în ceea ce mănâncă, mă controlez mai conștient când văd efectiv pe cineva care mănâncă alimente ce nu îmi sunt necesare dar îmi fac cu ochiul , îmi stăpânesc simțul  olfactiv ce activează o poftă nebună atunci când dau de  mirosul unor mâncăruri ce îmi plac. Evit  sub orice formă să las starea de foame să mă invadeze că atunci  chiar nu ai cu cine

discuta. 

Perioada  de când efectiv îmi antrenez voința în materie de alimentație e scurtă dar sunt niște fenomene la nivel de psihic foarte interesante.

Drept urmare - niște măsuri drastice pentru antrenarea voinței au fost luate în casa urșilor pentru a face față ispitelor culinare: 

- 90 de zile mi-am propus să îmi însușesc regimul Rina în proporție de 80 la sută - 20% dedicat odraslei și consorțului pentru care gătesc și mai trebuie să și degust;

- o dată pe lună devorez supermarketul naturist de la Obor; condimente dintre cele mai variate, mixul  salvator  de caju/fistic/migdale/nici, untul de cocos, fulgii de ovăz, curmalele  si fulgii de cocos sunt soluții  salvatoare în desele  momente în  care vreau sa gătesc  ceva rapid , dar  si gustos si sănătos ;

              

- duminică e ziua în care fac un tur de forță la piață;

                

         

- sâmbăta lucrez la meniul meu pe toată săptămâna (pentru ca șansele de a face față cu brio domniței Rina să fie sporite) - paralel, schițez și cum arată mesele celor cu arderi rapide din casă și automat se creionează lista de cumpărături pentru o săptămână întregă. Vreau să ajung la recordul de a nu mai pierde timp la cozi prin magazine in timpul săptmămânii , cu atât mai mult cu cât timpul în familie va fi și mai prețios când voi reveni în câmpul muncii. Din punct de vedere financiar, e un sistem mult mai avantajos și mai organizat. Ce-i drept, cere un pic de timp dedicat și imaginație culinară. Dar de ce nu ar merita oare? Pierdem atâtea ore la muncă să respectăm deadline-uri și să atingem targeturi și de ce nu am dedica niște timp pentru un scop chiar nobil....pentru noi? Nu se merită oare să ne respectăm mai mult și să avem mai multă grijă de noi?

          

- pentru o ieșire  din rutina gătitului, apelez din când în când la un prieten și fac o strigare la soacra mea, talentată din cale afară în ale gătitului, alintându-ne cu tot felul de bunătăți și lăsându-ne un stoc considerabil de-ale gurii;

Nu o să dau prea multe detalii despre anumite piedici ce pot apărea în acest proces de auto-educare deoarece  sunt încă la început de drum și chiar aș vrea să văd rezultate pe termen un pic mai lung pentru a trece la alte obiective ce cer voință si ambiție. 

Să nu uităm  deci că  voința  are si ea resurse epuizabile, iar după  o antrenare intensă a ei pentru a îndeplini anumite  scopuri, e necesară o pauză  de reîncărcare pentru alte si alte proiecte/dorințe.

La cât mai multe voințe!