Să ne găsim timp pentru noi si pentru cuplu

De când suntem în breasla părintească,multe lucruri s-au schimbat în  ce privește timpul nostru personal. Punem foarte mult accent pe respectarea rutinei dărioase - de aceea într-un an jumătate numărăm pe degete zilele în care Daria a ajuns acasă mai târziu  de 21,00 - fapt pentru care găsirea unor soluții de a avea viață socială nocturnă  cu un copil extrem de rutinos a fost un obiectiv esențial. 
Pe de altă parte, chiar dacă ai un copil mic, nu înseamnă că a ieși la o cafea cu o prietenă sau cu un om ce te inspiră trebuie să devină imposibil, plăcerea de a merge la un eveniment social, la un coafor, la un shopping, la o piesă de teatru, la o expoziție, la un masaj, la o plimbare trebuie să mai existe în viața noastră. Ba mai mult acele iesiri în doi nu trebuie să  dispară, o cină romantică trebuie să-si găsească  si ea locul în  peisajul părintesc. Să   ne găsim acel timp pentru noi si pentru cuplu. Cum?

Bunicii au jucat un rol crucial  în a ne mai bucura de câte o ieșire, însă cu moderație deoarece  sunt în câmpul muncii, nu locuiesc în  același oraș, iar Daria e încă sensibilă la ideea de a sta prea multe ore separată de mamă. De asemenea, țin să punctez că e foarte important să apelezi la ei dar ar fi indicat să-i și implici în procesul de creștere efectivă a copilului; să cunoască temperamentul copilului;  să existe bazelele unui atașament;  să vadă și să învețe tabieturile și rutina copilului ca să eviți ulterior o serie de întrebări și sfaturi.

Ce-i drept - cheia succesului de a avea acel timp personal în cazul meu a fost implicarea tatălui în viața copilului de când efectiv a venit de la spital. Tot ce am învățat eu în acest nou rol a fost însușit și de Dragoș în stilul lui delicios, fiind astfel pentru Daria unul dintre fanii ei supremi. Acest lucru  a contat enorm și sfătuiesc  pe orice femeie care devine mamă să-l implice pe tată în creșterea copilului, să-i dea încredere,să-l provoace și să-i dea libertatea de  a petrece cât mai mult timp cu el.

Dacă totuși nu ne încadrăm în cele două categorii - bunici pe care să te bazezi sau tați implicați că nu toți avem parte de acele utopii, putem fi deschiși la ideea de a avea o bonă care să ne ajute din când în când să evadăm sau prieteni/rude cărora le place sa stea cu un copil. Cunosc câteva cazuri și e o soluție demnă de luat în calcul.

Revenind la alte idei de găsi acel timp personal, pot spune cu sinceritate că de-a lungul lunilor de când suntem  părinți, am testat diverse sisteme,  schimbate și adaptate vârstei sau situației, iar în prezent am decis să ne oprim asupra unui model eficient pentru amândoi  - câte o zi/ două pe săptămână dedicată fiecăruia dintre noi -  în care să ne petrecem timpul cum dorim, să ajungem acasă fără să depindem de programul Dariei și să ne aerisim mintea făcând ceva drag sufletului. E infinit de faină acea senzație în care efectiv ieși din rutina zilnică, ai un timp al tău de care profiți maxim, așa antrenându-ți și psihicul pentru  a oferi mai târziu o oarecare independență copilului.

E bine de adăugat că multe dintre toate aceste lucruri nu le poți face când e copilul foarte mic, dar cu răbdare, comunicare și voință - funcție bineînțeles de copil și de tiparul familiei - oricine poate adopta un model care să îl ajute să aibă acel timp personal. Aici mă refer la ambii părinți.

În ce privește cuplul, cred cu tărie că trebuie acordată o atenție particulară și acelui timp petrecut în doi. E un alt topic pentru care trebuie să-ți găsești voință și timp pentru a organiza acele ieșiri în doi: fie că e vorba de o plimbare, de o bere , de o cină romantică, de un film , de o tură de cartier.
Poate nu ne dăm  seama acum dar copilul are nevoie să vadă că părinții lui au o rutină de a face lucrurile împreună, de a se bucura unul de celălalt pentru ca el la rândul lui să aibă bazele unei relații sănătoase și deosebite când va fi momentul. Pentru a pune în aplicare acest tabiet, trebuie făcut apel la bunici sau la o persoană pe care copilul o cunoaște/ acceptă și cu care stabilești din timp când să vină.

Ca o concluzie, mereu îmi repet că oricât de infinit de mult ții la copil,  trebuie să existe în subconștientul nostru prezentă ideea că la un moment dat, el va pleca, va avea o viață a lui, iar noi vom rămâne cu al nostru / noastră consorț/consoarță. De aceea, nu trebuie să neglijăm ani întregi relația invocând celebrul motiv - lasă că avem grijă de noi dupa ce mai cresc ei.

Toți copiii cresc frumos dacă părinții își dedică timp, dragoste și răbdare în acest proces complex, dar nu toate relațiile rămân la fel de solide și de frumoase după ce apare un copil în viața cuplului. E un paradox deoarece în concepția mea, copilul e un rod al dragostei, iar acea dragoste trebuie întreținută a la longue. 

La cât mai multe idei de a găsi acel timp valoros!