Stil de viață bucuros

2020 a fost  și încă va mai fi cu siguranță un an în care am avut șansa să învăț atât de  multe despre adaptabilitate.  Am fost supuși ca și familie  unor scenarii la care  poate nu ne așteptam. Au fost zile în care a trebuit să găsim  soluții spontane, să luăm decizii rapide.  Să fim extrem de multifuncționali. A fost greu, am mai pierdut neuroni pe drum, au mai apărut în peisaj fire albe, riduri mai pronunțate,  dar  experiențele prin care am trecut ne-au ajutat să fim mai  adaptabili. Ne-au maturizat, ne-au înțelepțit.  Ne-au readus aminte că suntem  adulți asumați. Sunt extrem de recunoscătoare, dincolo de provocările din ultimele luni, că am încă un job. Chiar dacă a fost multă presiune la job și am muncit în ultimele săptămâni cât nu am muncit poate în ultimii ani, sunt bucuroasă că  am un venit,  că nu trebuie să mă stresez  foarte tare pe partea financiară. Că sunt o femeie independentă. Cunosc în jurul m...

Afară plouă torențial. Ploaie rece de  vară.  Mă pitesc cu Dărioasa mea dragă în pat și în timp ce îi citesc poveștile de seară, simt cum mi se scurge  un somn nebun prin vene. Corpul trage să adoarmă, dar inima bubuie de entuziasm și dorință să-și invite jumătatea la o vorbă  pe terasă.    Odrasla adoarme. Mă ridic din pat,  capul îmi vâjâie de oboseală și ies tiptil din cameră.  Lemnul podelei din cabana  la care am poposit zilele acestea  trosnește de mama focului încât îmi mai alungă din starea de somnolență. Traversez livingul în miniatură și ies pe terasa din sălbăticie.   Suntem cocoțați într-o căbănuță construită în întregime din lemn ce se află  în apropierea  unei păduri bogate în brazi bătrâni. Ursul mă aștepta și el amețit de somn pe terasă. Îi torn un rose aromat, îl pupăcesc dulce și-i urez numai de bine la cei 34 de ani proaspăt împliniți. Țin un mic toast și pentru aniversarea nunții noastre care a ajuns la...

Dragi femei, dragi mămici, În ultimele luni, am rămas în mod repetat singură cu odrasla mea. Prin prisma acestor experiențe, m-am gândit profund la voi și la experiențele voastre în calitate de mame care vă  creșteți  în proporții considerabile singure copiii.  Gândul mi-a zburat și la acele mame  care poate nu au norocul ca tații să fie implicați în continuare în creșterea copilului după separare, alegând să se desprindă complet de ei. Sau să-i vadă  doar câteva ore la un anumit interval de timp, seara copilul revenind la domiciliul mamei. Am empatizat și cu acele mame care nu au suport prea mult din partea  părinților ca să-și mai lase copiii cu ei.  Dar și la cele care poate locuiesc cu tații copiilor, dar care nu au parte mai deloc de ajutor din partea lor. Mărturisesc că am un respect deosebit pentru voi deoarece mi se pare unul dintre cele mai grele lucruri din univers să crești singur un copil. Darămite, 2-3 copii...căci sunt și astfel d...

Ce s-ar face omul fără acceptare? Fără adaptabilitate? Fără imaginație și improvizație? Fără răbdare? Fără un zâmbet și o  doză de optimism?  Fără harul de a trăi în prezent? Fără a mai face planuri mărețe pentru viitor? Fără practicarea recunoștinței pentru ceea ce are? Fără asumarea din viața lui? Am aproape două luni de când stau acasă , un mediu devenit multifuncțional : birou, loc de joacă, cantină în care se gătește constant, grădiniță, spațiu de grădinărit, cafenea, sală de sport, sală de lectură, sală de board game-uri,  spațiu de socializare online intensă cu oamenii din trib. Sinele mele a avut zile în care s-a dublat, s-a triplat în ceea ce privește volumul de muncă la care a fost expus. Dar așa a prins rădăcini, e mai frumos și mai rezistent  în fața  vieții. Mai asumat.  În perioada asta, am exersat extrem de mult autocontrolul, răbdarea. Mi-am testat intens limitele, am experimentat frica, panica, ciuda, frustrarea, separarea, izolarea...

M-am mobilizat și eu astăzi să-i conving pe urșii mei dragi să așezăm masa deoarece îmi place mult  să cinstesc sărbătorile religioase de peste an. Iubesc ritualul de a avea masa decorată cu platouri și mâncăruri diversificate,  de a pune pe mine o rochie veselă, de a face o fotografie care să umple  mai târziu albumele de amintiri dragi inimii. De obicei, de Crăciun și de Paște mergeam la părinți,  la Ploiești sau la Botoșani. Participam la slujba de  Înviere cu drag  și entuziasm. Umblam din casă în casă și casa ne era plină. Anul acesta  a fost un Paște total atipic. Un carusel de emoții.  După-amiaza din prima zi de Paște, am petrecut-o pe balcon cu omu meu discutând dacă ar trebui să sunăm sau nu la Ambulanță deoarece puiul nostru făcuse febră de dimineață, avea o stare de moleșeală, o tuse ce o ținea de ceva timp , iar noi nu aveam voie să mergem la camera de gardă deoarece eram în carantină. Am fost oricum sfătuiți să  sunăm la 11...

Stau pe terasa din balcon și mă mângâie soarele. Îmi sorb cafeaua proaspăt făcută și-mi las ușor mâna  să se plimbe prin părul ciufulit.  Mă uit la cerul de un azuriu duios și mă încarc cu lumină caldă de soare. Adie ușor vântul și-n zare observ că au mai înflorit doi copăcei. Niște păsări ascunse în clădirea din vecinătatea blocului cântă cu chef de viață. Miroase intens a primăvară.  La ușă bate Săptămâna Mare. Săptămâna Patimilor. O săptămână intensă din punct de vedere spiritual.  O săptămână în care o meditație interioară mai profundă e binevenită. O apropiere mai puternică de ideea de divinitate / spiritualitate e la îndemâna noastră. Totodată, ne confruntăm cu o săptămână extrem de  diferită față de ceilalți ani. Nu ne mai stă poate gândul la consumerismul infinit, la zecile de cadouri de Iepuraș, la vacanțele dichisite deoarece societate e încă sub semnul pierderilor. E încă în carantină. Numărul cazurilor încă în creștere considerabilă. Va urma u...

Mă dau jos din pat, mă duc buimacă la bucătărie, îmi torn cafeaua , deschid geamul ca să intre aer și mă cufund în canapeaua azurie. O nouă zi, aceeași poveste.  Partea bună e că dimineața spre deosebire de a doua parte a zilei, mă simt plină de energie. Cel puțin fizic căci  din punct de vedere psihic, am zile în care mi-e imposibil să nu mă gândesc la ce se întâmplă cu noi. Rutina mă ajută , dar uneori mi se apleacă când știu că vine încă o zi în care fac aceleași lucruri. În casă. Departe de oameni. Mi-e tare dor de viața mea de dinainte. Dar mă mai consolez cu gândul că pot sta acasă chiar și săptămâni întregi dacă astfel contribui pe plan social  la o retragere a virusului.  Jumătate de oră dimineața îmi permit să mă revolt deoarece apoi se trezește odrasla și în fața ei fac mult filtru ca să nu intre și ea  în diverse stări. Iese  buhăită din  cameră , vine și mă ia în brațe apoi se întinde pe canapea. Mă duc să-i aerisesc camera și pregătes...

Nu m-au obosit cele 10 zile de când stau acasă cât m-au scurs de energie  ultimele 2 zile în care odrasla  a fost  fixată pe operațiunea Barbie Sirena. De când se trezea până  târziu în  noapte , hobby-ul ei perseverent cu jet de plâns pe fundal a fost să afirme continuu: Vreau și eu păpușa! Când îmi iei păpușa? De ce nu iei păpușa? Unde găsim păpușa? Se băga la somn cu acest gând. Se trezea cu același repertoriu. Eu nu sunt genul de părinte care cedează de obicei ușor la rugămintele odraslei  în materie de jucării,  am niște reguli clare în bârlog cu privire la acest topic, aplic bineînțeles și sistemul de suprize , dar nu iau acțiune pe baza bătutului din picior al odraslei. Dar se pare că perioada Corona m-a făcut să cedez  și recunosc că astăzi de dimineață  aș fi luat păpușa aia instant. Aș fi plecat în trombă spre mallul cel mai apropiat ca să iau Sirena buclucașă. Înainte de a fi părinte, sunt și eu om.  Una dintre condiții...

Nu am ieșit să ne cumpărăm  făină în cantități industriale deci clar nu ne încadrăm în categoria celor care au frica de a nu rămâne fără mâncare. Ursul meu drag a avut grijă să-mi umple casa de flori căci știa că ne așteaptă pe amândoi o săptămână intensă , iar obiceiul de a avea plante multe în casă ne duce cu gândul la natură, la plimbări, la primăvară. Anotimpul meu preferat.  E primul an în care  parcă nu pot trăi la același nivel bucuria acestui anotimp deoarece  tot felul de restricții / informații îmi piperează viața. Cu siguranță vor trece și aceste zile chiar dacă consecințele acestui fenomen vor lăsa urme adânci și în societarea românească.  Această criză a virusului e pentru fiecare  o oglindă și o conștientizare mai profundă asupra fricilor pe care le are. Unii sunt complet relaxați sau așa par, evită să se uite în media și-și desfășoară activitatea zilnică normal fără a vorbi prea mult despre acest subiect. Alții o dau pe glumă în exces ...

În ultima vreme, aplic din ce în ce mai mult principiul autenticității în viața mea fără să mai simt atât de intens acea frică care m-a urmărit mulți ani  de ceea ce zice x sau y. Frica de a nu supăra pe t sau z.  Tipar moștenit bineînțeles de la oamenii care m-au crescut. Tipar absorbit  și din societatea românească, din școala prin care am trecut  unde  mi s-a inoculat  adânc ideea că trebuie să fii cu ochii în patru la ceea ce zic  ceilalți.  E  vital să-i mulțumești pe ceilalți. Să nu-i superi , să nu-i deranjezi, să te pliezi după nevoile lor chiar dacă de multe ori calci cu bocancii prin interiorul tău. Chiar dacă nu mai ai resurse să le îndeplinești niște nevoi care sunt despre ei, nici măcar despre tine.   Chiar dacă surprinzător ei totuși te  iubesc necondiționat fără să le stai mereu în ceafă ca să-i mulțumești.  Chiar dacă poate ești obosit  de ritmul vieții tale și de toate rolurile pe care le joci zi...

Draga mea mămică, Vorbeam la telefon zilele trecute și-ți exprimai regretul că nu poți fi aici ca să ne ajuți mai mult. Nu te necăji , dragă mamă, căci tu ai harul de a ne ajuta tare mult și de la distanță.  În zilele în care rămânem fără mâncare, deschid congelatorul și scot sarmalele tale înghețate. În zilele în care Daria e bolnavă și stau cu ea acasă, fac rapid o salată din gogoșarii pe care i-ai copt cu trudă singură vara trecută fără să te roage nimeni, iar ea îi mănâncă cu poftă.   Găsești șalău proaspăt pe care-l cureți fără să te plângi nimănui și-l trimiți în pachet Dărioasei tale dragi. În zilele în care știi că nu mai avem resurse materiale să cumpărăm lucruri pe care Daria și le dorește foarte tare, trimiți un supliment pe card  ca să-ți bucuri nepoțica.   În zilele în care mă simt mai descurajată, iar tu îmi simți vocea,  mă încurajezi telefonic și  mă încarci cu  resurse infinite.  Eu sunt recunoscătoare...