Stil de viață bucuros

Mă dau jos din pat, mă duc buimacă la bucătărie, îmi torn cafeaua , deschid geamul ca să intre aer și mă cufund în canapeaua azurie. O nouă zi, aceeași poveste.  Partea bună e că dimineața spre deosebire de a doua parte a zilei, mă simt plină de energie. Cel puțin fizic căci  din punct de vedere psihic, am zile în care mi-e imposibil să nu mă gândesc la ce se întâmplă cu noi. Rutina mă ajută , dar uneori mi se apleacă când știu că vine încă o zi în care fac aceleași lucruri. În casă. Departe de oameni. Mi-e tare dor de viața mea de dinainte. Dar mă mai consolez cu gândul că pot sta acasă chiar și săptămâni întregi dacă astfel contribui pe plan social  la o retragere a virusului.  Jumătate de oră dimineața îmi permit să mă revolt deoarece apoi se trezește odrasla și în fața ei fac mult filtru ca să nu intre și ea  în diverse stări. Iese  buhăită din  cameră , vine și mă ia în brațe apoi se întinde pe canapea. Mă duc să-i aerisesc camera și pregătes...

Nu m-au obosit cele 10 zile de când stau acasă cât m-au scurs de energie  ultimele 2 zile în care odrasla  a fost  fixată pe operațiunea Barbie Sirena. De când se trezea până  târziu în  noapte , hobby-ul ei perseverent cu jet de plâns pe fundal a fost să afirme continuu: Vreau și eu păpușa! Când îmi iei păpușa? De ce nu iei păpușa? Unde găsim păpușa? Se băga la somn cu acest gând. Se trezea cu același repertoriu. Eu nu sunt genul de părinte care cedează de obicei ușor la rugămintele odraslei  în materie de jucării,  am niște reguli clare în bârlog cu privire la acest topic, aplic bineînțeles și sistemul de suprize , dar nu iau acțiune pe baza bătutului din picior al odraslei. Dar se pare că perioada Corona m-a făcut să cedez  și recunosc că astăzi de dimineață  aș fi luat păpușa aia instant. Aș fi plecat în trombă spre mallul cel mai apropiat ca să iau Sirena buclucașă. Înainte de a fi părinte, sunt și eu om.  Una dintre condiții...

Nu am ieșit să ne cumpărăm  făină în cantități industriale deci clar nu ne încadrăm în categoria celor care au frica de a nu rămâne fără mâncare. Ursul meu drag a avut grijă să-mi umple casa de flori căci știa că ne așteaptă pe amândoi o săptămână intensă , iar obiceiul de a avea plante multe în casă ne duce cu gândul la natură, la plimbări, la primăvară. Anotimpul meu preferat.  E primul an în care  parcă nu pot trăi la același nivel bucuria acestui anotimp deoarece  tot felul de restricții / informații îmi piperează viața. Cu siguranță vor trece și aceste zile chiar dacă consecințele acestui fenomen vor lăsa urme adânci și în societarea românească.  Această criză a virusului e pentru fiecare  o oglindă și o conștientizare mai profundă asupra fricilor pe care le are. Unii sunt complet relaxați sau așa par, evită să se uite în media și-și desfășoară activitatea zilnică normal fără a vorbi prea mult despre acest subiect. Alții o dau pe glumă în exces ...

În ultima vreme, aplic din ce în ce mai mult principiul autenticității în viața mea fără să mai simt atât de intens acea frică care m-a urmărit mulți ani  de ceea ce zice x sau y. Frica de a nu supăra pe t sau z.  Tipar moștenit bineînțeles de la oamenii care m-au crescut. Tipar absorbit  și din societatea românească, din școala prin care am trecut  unde  mi s-a inoculat  adânc ideea că trebuie să fii cu ochii în patru la ceea ce zic  ceilalți.  E  vital să-i mulțumești pe ceilalți. Să nu-i superi , să nu-i deranjezi, să te pliezi după nevoile lor chiar dacă de multe ori calci cu bocancii prin interiorul tău. Chiar dacă nu mai ai resurse să le îndeplinești niște nevoi care sunt despre ei, nici măcar despre tine.   Chiar dacă surprinzător ei totuși te  iubesc necondiționat fără să le stai mereu în ceafă ca să-i mulțumești.  Chiar dacă poate ești obosit  de ritmul vieții tale și de toate rolurile pe care le joci zi...

Draga mea mămică, Vorbeam la telefon zilele trecute și-ți exprimai regretul că nu poți fi aici ca să ne ajuți mai mult. Nu te necăji , dragă mamă, căci tu ai harul de a ne ajuta tare mult și de la distanță.  În zilele în care rămânem fără mâncare, deschid congelatorul și scot sarmalele tale înghețate. În zilele în care Daria e bolnavă și stau cu ea acasă, fac rapid o salată din gogoșarii pe care i-ai copt cu trudă singură vara trecută fără să te roage nimeni, iar ea îi mănâncă cu poftă.   Găsești șalău proaspăt pe care-l cureți fără să te plângi nimănui și-l trimiți în pachet Dărioasei tale dragi. În zilele în care știi că nu mai avem resurse materiale să cumpărăm lucruri pe care Daria și le dorește foarte tare, trimiți un supliment pe card  ca să-ți bucuri nepoțica.   În zilele în care mă simt mai descurajată, iar tu îmi simți vocea,  mă încurajezi telefonic și  mă încarci cu  resurse infinite.  Eu sunt recunoscătoare...

"Mami, am niște emoții care nu mă lasă să dorm. De ce măi Daria? Pentru că mâine îmi cumpărați Sediul Mobil al Patrulei. De ce ești atât de încântată  de acești cățeluși? Pentru că salvează vieți." Patrula Căţeluşilor este un desen animat cu o patrulă care are în rol principal şase căţeluşi eroici: Chase, Marshall, Rocky, Zuma, Rubble şi Skye, conduşi de Ryder, un puşti priceput la tehnologie. Patrula Căţeluşilor lucrează împreună în misiunile de salvare a oamenilor. Până în jurul vârstei de 3 ani, Dărioasa noastră dragă nu prea a fost expusă la televizor sau telefoane.  După ce a început să vorbească destul de bine și să  înțeleagă că există și conceptul de desene animate,  am expus-o treptat. Fiind o familie al cărei copil a crescut integral cu noi , au mai fost zile în care efectiv nu mai aveam energie ca să ne jucăm cu ea sau când aveam și un job pe fundal când ea era în carantină, drept urmare recunosc că am lăsat-o de multe ori și la desen...

După ce odrasla a început cu brio cel de-al treilea an preșcolar  fără să se îmbolnăvească mai deloc până la începutul lunii decembrie, am fost extrem de bucuroasă  gândindu-mă că a intrat soarele și pe aleea mea.  Alee presărată în anii interiori cu multe zile de carantină. În primul an de colectivitate, am întâmpinat scenarii cu un număr considerabil de răceli ușoare și otite, cu plâns căcălău până s-a acomodat, dar treptat a prins drag de acest mediu minunat al grădiniței.  A fost ce-i drept un copil mai sensibil la multe capitole, dar am încercat să nu-l cocoloșesc excesiv sau să-l etichetez. Din contră, am acordat o atenție deosebită primului loc unde a mers în colectivitate, am practicat o acomodare treptată, am apelat la resursele mele interioare pentru a o ajuta și pe ea să facă față noii etape din viața ei. Nu a fost ușor, dar am mers la drum împreună. Un drum presărat cu zile mai bune sau mai nebune.  Am fost lângă ea când plângea, am încurajat-...

Am pornit pe drumul părințelii cu o deviză categorică - a fi părinte e o responsabilitate. Nu facem un copil doar ca să bifăm toate obiectivele mărețe impuse de multe ori de societatea românească: căsătorie, casă, mașină, carieră, copil.   Vedem de multe ori în spațiul media  fotografii diverse   cu familiile perfecte care călătoresc prin tot felul de locuri, cu acei copii frumoși zâmbind, cu părinți râzând și ei cu gura până la ureche,  dar niciodată nu trebuie să uităm că în spatele acestei lumi feerice, sunt responsabilități. Sau nu, depinde foarte mult de cei care procreeează și scopul din spatele procreerii.  O bună colegă vine mereu la mine și mă întreabă, ea fiind în categoria femeilor asumate care nu-și dorește copii și-mi zice:  Cătă, de ce x sau y are copii , dar nu vrea să ajungă acasă la ei? De ce x sau y a făcut copii, dar stau la bunici  sau cu bonele săptămâni întregi, luni? De ce x sau y a făcut copil, dar  nu se î...

Am terminat de spălat o chiuvetă plină de vase. Virușii ne-au secătuit de energie dar și de finanțe încât nu mai avem resurse nici pentru pastilele minune ce pun la treabă mașina de spălat vase. M-am asigurat că am tot arsenalul de supe, legume, fructe, gustări pentru odraslă  și mi-am permis să iau o pauză, să mă relaxez căci merit cu vârf și îndesat. Am preparat un fresh de portocale că na încă nu sunt complet refăcută  după gripa  ce mi-a dat și mie târcoale, apoi m-am îndreptat  către  spațiul  meu SPA. Recunosc că sunt genul de persoană mai sensibilă care trăiește, poate mult prea intens unele momente, dar ce să fac? Așa m-a lăsat Doamne Doamne pe pământ.  Și ușor anxioasă când se îmbolnăvește odrasla.  De aceea practic exercițiul exprimării  când trec prin perioade mai grele, mai intense din punct de vedere fizic cât și emoțional. Cred cu tărie  că orice balast pe care îl depozităm în interioarele noastre  va ieși la su...

Scriu aceste rânduri după o săptămână plină ochi. O săptămână cu somn în reprize, cu multe task-uri la muncă și cu una bucată odraslă bolnăvioară pe fundal. Cu doze de multifuncționalitate reproduse  la cote înalte.  Am închis laptopul mai devreme, am deschis larg geamurile ca să aerisesc casa și am asezonat cadrul cu o muzică bună.  Am transferat   în chiuvetă mormanul de vase și am închis ușa de la bucătărie.  Am făcut  loc pe măsuța din sufragerie  pentru cele două pizza comandate și am intrat într-un proces de leneveală. E dezastru în jur,  dar  puțin îmi pasă. E și mâine o zi.  În seara asta, îmi voi invita corpul la răsfăț. Dărioasa mea  s-a pus pe picioare într-un timp record după tsunamiul de leacuri naturiste servite  și tratamentul medicamentos aplicat. Deci din fericire, urmează o noapte liniștită. Fiind un copil care stă cu noi zilnic,  are parte de  zile în care îi explic frumos că nu am abs...

Mă învârt de aproape 9 ani în breasla corporatistă și am  lucrat în multiple echipe cu diferiți oameni, dar recunosc cu sinceritate că niciun coechipier nu l-a egalat pe ursul meu drag. Relația noastră a atins pragul de 10 ani anul trecut, iar  ingredientele de bază care o mențin vie, tonifiată, veselă   sunt în primul rând munca în echipă, respectul, sinceritatea, grija pe care o avem unul față de celălalt,  empatia, comunicarea  și sensibilitatea  profundă ce ne caracterizează pe amândoi.  El e omul matinal în casă, eu sunt cea care se dă jos din pat pe șapte cărări. El face cafeaua de dimineață, eu pregătesc micul dejun. El face cumpărăturile, eu fac lista cu ce trebuie achiziționat și cu ce voi pregăti de haleală. Eu gătesc  mesele ce le luăm periodic la pachet, el spală de multe ori vasele rămase de peste zi  cot la cot cu mașina noastră de spălat vase. El are grijă ca două zile pe săptămână să mi le aloc mie, iar eu am grijă c...

Privesc în spate și-mi dau seama că unul dintre cei mai grei ani ai mei a trecut. Cu eforturi mari și cu sacrificii, am reușit împreună să ne personalizăm bârlogul nostru drag. Sunt conștientă că nu e sănătos să te atașezi atât de mult de un bun material, de o casă, dar recunosc că acasă e pentru mine spațiul de unde îmi iau energie în doze foarte mari. Locul unde mă joc foarte mult cu Dărioasa mea dragă, unde iau zilnic  mesele cu urșii mei frumoși. Unde îmi savurez cu plăcere cafeaua fierbinte.  Livingul în care  adun oameni care-mi sunt simpatici. Care mă inspiră. Unde stau și lenevesc, citesc și visez. Înainte de a fi părinte nu prea conta foarte mult pentru mine timpul pe care-l petreceam acasă deoarece eram constant pe drumuri, dar de când a apărut puiul nostru, mi-am propus  să-i oferim o oarecare rutină, un spațiu colorat  și frumos decorat care să-l dezvolte armonios. O căsuță modestă  unde să-și găsească dozele necesare  de echilibru. ...

Ziua în care tatăl meu ar fi împlinit 60 de ani, am petrecut-o printre copii și oameni frumoși la chip. L-am sărbătorit cu bucurie și pe fratele meu Ștefan de a cărui zi de naștere a numelui mai toată lumea uita în copilărie deoarece tata era mereu în prim plan. Am râs și am degustat cu poftă din merindele pregătite cu trudă de mama noastră dragă. Copiii au mereu acest har de a ne lua durerea, de a ne înveseli chiar și când suntem un pic mai triști. Bucuria lor, curiozitatea când ajung într-un loc nou, naturalețea cu care se joacă, cântă, aleargă mai alungă din tristețea pe care-i cuprinde uneori pe adulți, în diverse ipostaze ale vieții. Aniversările, momentele cheie din viața omului care nu mai este fizic printre noi sunt acele zile în care cei dragi lor,  rămași în viață sunt  străfulgerați de trăiri multiple, unele mai temperate, altele mai inconfortabile. Nu toți se lasă invadați de astfel de stări deoarece nu e ușor să inviți  vulnerabilitatea, durerea i...