Stil de viață bucuros

6 am. Răcoarea dimineții intră pe geamul întredeschis. Trag un colț de cearșaf peste mine și retrăiesc bucuria dimineților din copilărie când eram la  țară.  Mă trezeau zarva din curte,  aerul   răcoros și mirosul de cafea făcută de bunica. Mă cufund în perna moale și mă gândesc bucuroasă că azi e ziua  în care evadez să fac lucruri pentru suflet. În ultimele 2 luni nu am mai semnat condica pentru această zi liberă și o așteptam ca pâinea caldă.  Mi-a sărit somnul și am ieșit  entuziasmată pe balconul invadat de lumină. Se anunță o zi călduroasă.  Soarele mă salută voios și-mi întind oasele inspirind aerul rece  al dimineții. Mă pitesc sub umbrelă și-mi las mintea să zboare. Dimineața devreme e un moment extrem de drag inimii  mele deoarece e multă liniște și organismul mi-e cuprins de o pace dulce. Pun repede de o cafea și ascult o muzică lină.  Mai lenevesc nițel și apoi așez oalele pe foc ca să aprovizionez bârlogul c...

În societatea actuală,  simt uneori o tendință de a purta tot felul de măști funcție de mediul la care suntem expuși. De responsabilitățile pe care le avem. De oamenii cu care intrăm în contact.  Ideal ar fi ca atunci când intrăm  în casa noastră, când pășim în  relația de cuplu , să fim cât mai aproape de sinele nostru real.  Să fim autentici. Să fim liniștiți. Să ne dezbrăcăm de jocurile puterii și ale orgoliilor. Să alungăm competitivitatea și să lăsăm  spațiu energiilor pozitive din univers. Să invităm gluma, umorul și starea de relaxare. Fie că sunt dezordonat/ă , împrăștiat/ă,  aiurit/ă, egoist/ă,  agitat/ă, extrovert/ă sau introvert/ă, coleric/ă, calm/ă, etc.,  e de preferat să-mi mărturisesc deschis felul de a fi și să negociez aceste  variabile modelabile  funcție de felul de a fi și al celuilalt. De așteptările lui.  Mi se pare crunt de trist când  unii oameni chiar  renunță complet la matrița lor i...

Educația financiară e un subiect extrem de stufos.  O dobândim de la vârste mici , iar  cei care joacă rolul de părinți au un rol extrem de important în a transmite copiilor   tainele unei responsabilități financiare sănătoase.  Am fost  întrebată  zilele acestea de ce mi-am luat concediu și stau pur și simplu fără să plec nicăieri. Am răspuns cu sinceritate  că  nu am plecat în vacanță deoarece a trebuit să achităm anul acesta  o serie de costuri ce au venit la pachet cu achiziționarea unei case și cu mobilarea ei în proporție considerabilă. Aceste proiecte au fost destul de ample pentru mine și ursul meu drag, ni le-am asumat cu responsabilitate și pot spune că am întâmpinat multe provocări, unele ușor digerabile, altele mai consistente. Unele mai previzibile, altele mai imprevizibile. Partea pozitivă din toată această ecuație e că am  învățat tare multe despre educația financiară.  Am fost de asemenea înzestrată cu o b...

Relația de cuplu dintre doi oameni e ca un organism viu. Ca să fie menținută tonică și autentică, trebuie multă conștientizare, comunicare și modelare. Acceptare și răbdare. Empatie și energie. Romantism și optimism. Imaginație și distracție. Credință și voință. Asta e ceea ce mărturiseam acum câteva zile gândindu-mă la cei aproape zece ani de relație cu același om. O relație care a ieșit de pe  pilot automat de ceva vreme. O relație sinceră și vie supusă unor pietre de încercări în ultimii ani. O relație cu doi oameni diferiți și unici în felul lor. O relație cu zile bune și zile mai nebune. O relație cu povești frumoase, dar și cu povești pline de furie și de mânie.  Când doi oameni intră într-o relație, vin la pachet cu un bagaj complex de tipare, de temperamente, de modele de cuplu luate din familiile lor.  De stiluri diferite de educație, de moduri distincte în care au fost  iubiți,  de  răni cu care au rămas din copilărie sau de pe parcursul vieț...

De multe ori vorbesc cu mama despre trauma pe care am trăit-o împreună pe plajă , în vara anului 2016. Îmi vor rămâne  întipărite  sub piele acele  secunde când am fost anunțată că tata a fost luat de valuri, acele fracțiuni de timp când îl căutam disperată cu privirea, acele  minute în care medicii îl resuscitau și în mine zăcea speranța că va respira până la urmă. Că va reveni la viață. Eram într-un șoc crunt și pe fundal auzeam cum se  declară decesul. Corpul îmi era încremenit. Abia mă mișcam.  E o durere pe care nu o poți descrie în cuvinte.  Care-ți lasă o cicatrice pe suflet. Să-ți vezi tatăl întins pe plajă, fără respirație, să-ți strângi mama tare de tot în brațe cu groază să nu o afecteze acest șoc sub diverse forme. Să o vezi cum își înghite lacrimile și-și păstreaza  mintea limpede când dă această veste îngrozitoare și celuilalt copil al ei.  O astfel de experiență te schimbă mult ca și om. Vezi diferit totul. Cam pricepi car...

La noi în bârlog mâncatul e ca un hobby, motiv pentru care acordăm o atenție deosebită  alimentației. E prilej de socializare, convivialitate și reuniune după toate activitățile de peste zi. E motiv de a ne aduna cu oamenii dragi la câte o masă.  E şi o ocazie de a face economii considerabile în sezonul iarnă-primăvară. Vara adunăm provizii pentru toamnă - iarnă - primăvară. Iunie e luna în care cumpăr căpșuni, zmeură, cireșe, vişine și mi le pun la congelator pentru a evita iarna să iau din supermarketuri  tot felul de fructe și legume  importate. În miez de iarnă, Dărioasa îmi cere mereu să-i fac înghețată de cireșe,  tartă cu fructe și mi-e extrem de ușor să scot porția aferentă și să pregătesc mese rapide. În iunie, am dat comandă mamei să-mi ia și câteva kilograme de hribi deoarece sunt delicatesă la casa omului. Obișnuim să-i măncăm sub formă de tartină cu maioneză și usturoi. Sau de tocăniță cu mămăligă și usturoi. Merg excelent și la pastele cu sos ...

Îmi planific în așa fel sarcinile zilnice  încât să reușesc în mijloc de săptămână  să ajung mai devreme la grădiniță ca să-mi surprind odrasla. În bârlog, avem clar trasate rolurile săptămânale. Eu mă ocup de copil dimineața,  ursul meu o pescuiește în a doua parte a zilei. Mai facem câte un schimb de roluri seara când ajung acasă ca să mai respire și omul meu.  Echipa se reunește în formulă  completă seara la cină sau în weekenduri când lenevim sau umblăm toți trei hai hui. În rest, ea e obișnuită că tati o ia de la grădiniță, iar mami o animeaza copios la ceasurile matinale. Încerc o dată pe săptămână să fac ceva mai interactiv cu puiul meu drag. Țin mult  la ritualul  de a o mai  scoate   din rutina  simplului ieșit afară în parc după grădiniță  sau din obiceiul de a ne juca pe covor în casă. Încerc în prima parte a săptămânii, când organismul meu e mai energic, să ies cu ea  într-un loc frumos. La înghețată, la ...

Pâș , pâș, sar din pat  ca să mă furișez pe  terasa cotropită de lumina dimineții.  Mă scald în  baia de soare, mângâiată de vântișorul cald de primăvară. Ador acea stare matinală din weekend  când nu trebuie să mă grăbesc, când pot să lenevesc în tihnă.  Când mă trezesc odihnită, inspir și expir aerul  răcoros. Afară,  cât și în casă e liniște deplină.  Râd singură , gândindu-mă că a venit și ziua în care dorm legat 8-9 ore, iar odrasla îmi doarme singură în camera ei. Până spre doi ani jumătate, am crezut că nu voi mai ști în pururi veci ce înseamnă să dormi legat mai mult de 4 ore pe noapte, dar s-a produs și minunea. Și e bine,  e atât de bine să dorm toată noaptea. Să nu-mi pocnească Dărioasa mea dragă câte un picior peste cap. Să nu încălzesc lapte la ore criminale. Să dorm. Să mai am și tupeul să visez. I-aș aduna în linie acum pe toți cei  care îmi repetau continuu   în perioada când am purtat-o pe Daria în m...

“Vremea suferinței are o luciditate aparte.  Un timp interior, în care rămâi cu Dumnezeu, cu Sfinții și cu oamenii din jur, dar într-un alt fel decât atunci când nu suferi. E timpul cel mai prețios, în care înveți valorile sufletești, în care apreciezi într-o lumină reală darurile pe care le-ai primit de la Dumnezeu. Ce mare dar este să vezi, să te miști, să gândești, să vorbești, să iubești... Trăiesc... Îmi simt sufletul plin de dragoste, ca o mireasmă de liliac care îmi umple  fiecare ungher al inimii și al minții. Imi înflorește inima. Mii de flori liliachii, în delicata lor formă de cruce. Iata taina dragostei, a suferinței, a mângâierii, a iertării.”  Scumpa mea prietenă,  Afară plouă torențial. Norii sunt grei, aerul este tăios. Stau pe balcon și inima îmi e invadată de gândurile profunde de mai sus.  Gânduri scrise de un om care nu mai este printre noi.  Lacrimi călduțe îmi curg șiroi pe obraz. Sufletul  îmi plânge.  Acum doi ...

Zilele trecute scriam despre grija pe care ar trebui să o avem față de corpul nostru. Astăzi, voi aduce în discuție responsabilitatea pe care noi ca și părinți trebuie să o purtăm copiilor noștri. Suntem cu desăvârșire oglinda lor din multe puncte de vedere. Dacă ne purtăm de grijă nouă înșine și  le-o arătăm constant,  sunt șanse mai mari ca și ei să aibă grijă de mintea cât și de corpul lor. În acest sens, în fiecare an,  spun stop la orice activitate și îmi dedic timp odraslei mele să merg cu ea la controalele anuale de rutină.  E un copil ce știe de la vârste mici că e necesar să-și facă niște analize de sânge, că mersul la doctor nu e un subiect tabu. Nu are frică de acest lucru cum aveam eu în copilăria mea.  Nu o traumatizează  o înțepătură cum am mai auzit în dreapta și în stânga. Diverse argumente care arată mai mult fricile noastre, decât spaimele lor. Ca o paranteză la acest ritual anual, mă gândesc mereu la părinții cu mari cruci de dus ,...

Aseară am fost la ultima programare de pe lista investigațiilor de rutină  pe care orice femeie ar trebui să și le facă anual. În drum spre casă mă gândeam la grija și iubirea pe care noi trebuie să o arătăm corpului nostru. El e camarad de nădejde în absolut tot ce facem.  Din când în când, ar trebui să ne oprim din goana zilnică și să ne  punem câteva întrebări. Avem grijă suficientă de corpul nostru? De pielea noastră? Îi dăm destulă odihnă? Hrană de calitate?  Îl iubim? Ne provoacă dezgust? Ne încântă privirile? E supus frecvent șocurilor? Presiunilor zilnice? Stresului? Orelor nedormite? Dependențelor?  În cazul unui răspuns afirmativ, ce facem în acest sens? Nu trebuie să uităm nicio clipă că și corpul nostru  are nevoie mare de acel timp în care să îi vorbim. În care să simțim cum curge sângele prin el. Să simțim mușchii zvâcnind, pulsul bătând. Viața din el. De asemenea, corpul nostru este tare deștept. Împrăștie semne, indicii când se apro...

Sunt tare minunate zilele în care visele mari devin realitate. Când dorințele îți sunt îndeplinite. Când în trecutul îndepărtat  vizualizai ceva, iar  în prezent , acel ceva e real. E palpabil.    Bucuria e și mai mare când așteptările tale prind contur și tot acest proces  e rezultatul muncii tale. Când  tu ca și om realizezi ceva prin  forțe proprii. Dar și cu ajutorul  oamenilor din viața ta care  contribuie la creionarea  poveștii tale. Care sunt lângă tine cu o vorbă bună  sau cu diverse daruri minunate. E un schimb magic de energie pozitivă deoarece  ei te ajută și se bucură de bucuria ta.  Bucuria ta se  împrăștie în univers. Și apoi ți se întoarce înmiit.  E vital ca în astfel de momente  să poposim un pic în acea stare de beatitudine. De recunoștință. Să pășim în lumea dorințelor împlinite. Să simțim mirosul  dorințelor atinse.  Să nu trecem imediat la următoarele ținte.  Să fim ...

De câteva săptămâni, am învățat să-mi ascult mai conștient corpul. Mintea și organele. Încerc treptat să schimb tipare. Tipare adânc înrădăcinate care mă trăgeau deseori de mânecă să fac lucruri că așa trebuie, că așa e tradiția, că e rușine să nu le bifez.  Că vedeam la alții și vroiam și eu.   Că alții se simțeau vulnerabili dacă eu schimbam obiceiurile practicate  cu maximă conștiinciozitate de-a lungul anilor. Învăț cu pași de furnică  să ies din aceste tipare și să-mi pun organismul și nevoile lui  uneori chiar înaintea  nevoilor inimii.  Deasupra așteptărilor celorlalți.  Sunt și genul de om care are așteptări înalte de la el însuși:  să fiu o mamă  bună, să am o relație de calitate cu al meu om , să nu renunț la prieteniile la care țin atât de tare. Să  inspir alți oameni și să mă las inspirată.  Sunt totodată un individ cu exigențe și  pe plan profesional. Caut mereu soluții și portițe ca să nu renunț ...

Bucuria noastră ca și oameni, ca și copii vine și din relațiile frumoase, uneori mai tensionate, alteori mai blânde pe care le cultivăm cu ai noștri părinți. Cu răbdarea lor în fața noastră. Cu răbdarea noastră în fața lor. Cu furie sau iubire. Cu lumină sau întuneric în relațiile cultivate cu ei.  Noi suntem , vrem - nu vrem, bucăți din ei. În societatea românească,  observ o tendință în mare vogă ca părinții să se ocupe în multe dintre cazuri de îngrijirea nepoților, de curățenie, de  mâncare, de pachete. Pot , nu pot fizic, ei asta fac. Aşa  îşi arată  mulți dintre ei iubirea supremă. Mulți oameni ce sar vârsta de 60 de ani, unii chiar ieșiți la pensie nu au plăceri, pasiuni, lucruri care să-i bucure în afară de rolul suprem  de ajutor pe care îl joacă în fața copiilor. Asta și pentru că fac parte dintr-o generație / spațiu antropologic  în care nu s-au practicat aceste ritualuri.  Sau  chiar nu au venituri / pensii  care să-i...

Bucuria ne-o luăm și din sănătatea fizică , dar și psihică a corpului nostru. Dacă suntem odihniți, cu mintea eliberată de mult balast acumulat zilnic, funcționăm mult mai bine. Respirăm mai bine. Gândim mai limpede. Ne mișcăm mai ușor. Emanăm lumină. De aceea e foarte important să avem grijă de corpul nostru. Să-i oferim somn suficient, să nu-l extenuăm, să nu-l supunem șocurilor psihice puterinice. Să-l mai ferim în măsura posibilităților de tot felul de toxine. Să nu-l alergăm non stop.  Să-l îngrijim cum putem mai bine căci e învelișul nostru cel mai de preț. E un prieten de nădejde.  De la naștere până la moarte.  Să-l mângâiem. Să-l analizăm mai profund și să luăm acțiune când ne spune că ceva nu e în regulă.  Respirăm prin fiecare por al  lui, tâlpile ne duc unde vrem.  Hainele curg pe el. Fără el într-o formă bună, nici noi nu am fi bine.  Din când în când, să ne oprim din tot ce facem  și să ne uităm la el. Să vorbim cu el. Să fi...

Anul acesta , mi-am propus ca o dată pe lună să evadez o zi, chiar și două din rutina cotidiană. Să plec singură. Să am un timp al meu. Să aleg cum vreau să-l investesc.  Cred mult în ideea că a avea acel spațiu pentru mine , acel timp doar cu mine însămi e vital, sporindu-mi doza de resurse interioare.  Doză care mă ajută să aspir la acel echilibru despre care vorbeam acum ceva vreme.  Doza la care apelez deseori în multiplele roluri pe care le joc zilnic. Care mă ajută când sunt supărată, dezamăgită sau obosită.  Sunt recunoscătoare  că au trecut patru luni și chiar m-am ținut de această dorință. În weekendul ce tocmai  a trecut, am optat pentru o zi petrecută într-un oraș drag inimii mele cu oameni care mă inspiră. Care au esență în ei. A fost un maraton intens, dar hrănitor. Plin de substanță. Pe viitor, mi-am propus să fac un tur al cafenelelor din București, să descopăr locurile ascunse din acest oraș mare. Să simt arhitectura, poveștile de aco...

Fiecare om are niște principii, valori, rutine sau preferințe. Sau așa ar trebui să fie. Toate acestea ne definesc ca și indivizi. Pot aduce echilibru în existența noastră zilnică. Printre valorile care se regăsesc în familia mea, alimentația joacă un loc extrem de important, de aceea  uneori investesc mult timp personal  în această direcție.  De multe ori, nu acord atâta atenție acestui topic  doar pentru a-mi asigura nevoia principală de a mă  hrăni. Aș zice că e un pic mai mult. Intru  mai profund în acest tărâm al mixului de gusturi. Îmi place să le combin, să am o alimentație diversificată, colorată, aromată.  E un schimb bilateral de energie. Consum timp să pregătesc ceva bun, dar îmi încarc butoiul de resurse atunci când stau la masă  şi degust. Plăcerea de a mânca am moștenit-o de la mama, ea de la bunica, bunica cel mai probabil de la mamaia  care  era tare fericită atunci când mânca. În copilărie, bunica ne punea la ...