Stil de viață bucuros

De câteva săptămâni, am învățat să-mi ascult mai conștient corpul. Mintea și organele. Încerc treptat să schimb tipare. Tipare adânc înrădăcinate care mă trăgeau deseori de mânecă să fac lucruri că așa trebuie, că așa e tradiția, că e rușine să nu le bifez.  Că vedeam la alții și vroiam și eu.   Că alții se simțeau vulnerabili dacă eu schimbam obiceiurile practicate  cu maximă conștiinciozitate de-a lungul anilor. Învăț cu pași de furnică  să ies din aceste tipare și să-mi pun organismul și nevoile lui  uneori chiar înaintea  nevoilor inimii.  Deasupra așteptărilor celorlalți.  Sunt și genul de om care are așteptări înalte de la el însuși:  să fiu o mamă  bună, să am o relație de calitate cu al meu om , să nu renunț la prieteniile la care țin atât de tare. Să  inspir alți oameni și să mă las inspirată.  Sunt totodată un individ cu exigențe și  pe plan profesional. Caut mereu soluții și portițe ca să nu renunț ...

Bucuria noastră ca și oameni, ca și copii vine și din relațiile frumoase, uneori mai tensionate, alteori mai blânde pe care le cultivăm cu ai noștri părinți. Cu răbdarea lor în fața noastră. Cu răbdarea noastră în fața lor. Cu furie sau iubire. Cu lumină sau întuneric în relațiile cultivate cu ei.  Noi suntem , vrem - nu vrem, bucăți din ei. În societatea românească,  observ o tendință în mare vogă ca părinții să se ocupe în multe dintre cazuri de îngrijirea nepoților, de curățenie, de  mâncare, de pachete. Pot , nu pot fizic, ei asta fac. Aşa  îşi arată  mulți dintre ei iubirea supremă. Mulți oameni ce sar vârsta de 60 de ani, unii chiar ieșiți la pensie nu au plăceri, pasiuni, lucruri care să-i bucure în afară de rolul suprem  de ajutor pe care îl joacă în fața copiilor. Asta și pentru că fac parte dintr-o generație / spațiu antropologic  în care nu s-au practicat aceste ritualuri.  Sau  chiar nu au venituri / pensii  care să-i...

Bucuria ne-o luăm și din sănătatea fizică , dar și psihică a corpului nostru. Dacă suntem odihniți, cu mintea eliberată de mult balast acumulat zilnic, funcționăm mult mai bine. Respirăm mai bine. Gândim mai limpede. Ne mișcăm mai ușor. Emanăm lumină. De aceea e foarte important să avem grijă de corpul nostru. Să-i oferim somn suficient, să nu-l extenuăm, să nu-l supunem șocurilor psihice puterinice. Să-l mai ferim în măsura posibilităților de tot felul de toxine. Să nu-l alergăm non stop.  Să-l îngrijim cum putem mai bine căci e învelișul nostru cel mai de preț. E un prieten de nădejde.  De la naștere până la moarte.  Să-l mângâiem. Să-l analizăm mai profund și să luăm acțiune când ne spune că ceva nu e în regulă.  Respirăm prin fiecare por al  lui, tâlpile ne duc unde vrem.  Hainele curg pe el. Fără el într-o formă bună, nici noi nu am fi bine.  Din când în când, să ne oprim din tot ce facem  și să ne uităm la el. Să vorbim cu el. Să fi...

Anul acesta , mi-am propus ca o dată pe lună să evadez o zi, chiar și două din rutina cotidiană. Să plec singură. Să am un timp al meu. Să aleg cum vreau să-l investesc.  Cred mult în ideea că a avea acel spațiu pentru mine , acel timp doar cu mine însămi e vital, sporindu-mi doza de resurse interioare.  Doză care mă ajută să aspir la acel echilibru despre care vorbeam acum ceva vreme.  Doza la care apelez deseori în multiplele roluri pe care le joc zilnic. Care mă ajută când sunt supărată, dezamăgită sau obosită.  Sunt recunoscătoare  că au trecut patru luni și chiar m-am ținut de această dorință. În weekendul ce tocmai  a trecut, am optat pentru o zi petrecută într-un oraș drag inimii mele cu oameni care mă inspiră. Care au esență în ei. A fost un maraton intens, dar hrănitor. Plin de substanță. Pe viitor, mi-am propus să fac un tur al cafenelelor din București, să descopăr locurile ascunse din acest oraș mare. Să simt arhitectura, poveștile de aco...

Fiecare om are niște principii, valori, rutine sau preferințe. Sau așa ar trebui să fie. Toate acestea ne definesc ca și indivizi. Pot aduce echilibru în existența noastră zilnică. Printre valorile care se regăsesc în familia mea, alimentația joacă un loc extrem de important, de aceea  uneori investesc mult timp personal  în această direcție.  De multe ori, nu acord atâta atenție acestui topic  doar pentru a-mi asigura nevoia principală de a mă  hrăni. Aș zice că e un pic mai mult. Intru  mai profund în acest tărâm al mixului de gusturi. Îmi place să le combin, să am o alimentație diversificată, colorată, aromată.  E un schimb bilateral de energie. Consum timp să pregătesc ceva bun, dar îmi încarc butoiul de resurse atunci când stau la masă  şi degust. Plăcerea de a mânca am moștenit-o de la mama, ea de la bunica, bunica cel mai probabil de la mamaia  care  era tare fericită atunci când mânca. În copilărie, bunica ne punea la ...

Vorbeam zilele astea cu o amică care s-a mutat în străinătate și era stupefiată de  nonșalanța cu care oamenii își asumă să facă acolo   doi - trei copii fără atâtea analize și frici ca în societatea românească. Se simte un soi de relaxare în aer. Uneori  parcă dă pe dinafară, îmi spunea ea amuzată.  Îmi mărturisea că şi veniturile îi ajută, şi politicile sociale dar şi faptul că mamele sunt mai relaxate, nu au așteptări atât de mari. O lasă mai moale cu presiunile.  Sunt uneori mai egoiste și nu-și dedică în exclusivitate  timpul personal copiilor.  Ce-i drept, încep serviciul la 3 , maxim 6 luni împlinite ale copilului și au un sistem social mult mai sănătos care să le sprijine din mai multe puncte de vedere.  Nu e atâta competitivitate în aer. Nu consumă toată energia în a se informa înainte de naștere deoarece multe protocoale  încurajează nașterea naturală și li se oferă și un sprijin considerabil  în acest sens. Multe mam...

Dimineți de alea extra hard pe care nu le uiți curând. A căror tensiune îmi  intră în sânge.  În care capul îmi vâjâie frenetic, îmi vine să mă bag într-un colț și să urlu. Să sar de sute de ori pe o trambulină.  Sau să alerg pe un câmp dechis.  Să arunc, să izbesc,  să o iau la fugă căci creierul reptilian nu se mai poate controla. În care  mi se pune o pânză groasă peste ochi și uit toată teoria parentală conform căreia trebuie să vorbești blând copilului , să-l înțelegi și să-l îmbrățișezi. Să negociezi cu el și să-l asculți.  S-a trezit Dărioasa mea ca un tsunami. Fulgera și tuna. De ce ? Căci tati al ei a plecat mai devreme și nu mai avea parte de  ritualul  în care își bea laptele cu cacao cu noi doi  la masă cum  procedăm zilnic. Probabil nici nu se odihnise cum trebuie sau avea altele rămase de ieri . Cine mai știe...  Mi-ar fi plăcut să o înregistrez cum bodogănea    în mijlocul camerei :  mami, s...

Cred cu tărie că darul cel mai de preț în viața unui om e să ajungă la un  oarecare echilibru. Echilibrul e muncă  de cursă lungă şi se clădește sau se  distruge  pe baza  diverselor decizii pe care le luăm de-a lungul vieții. Pe baza experiențelor, evenimentelor cu care ne confruntăm, unele mai previzibile, altele  mai imprevizibile, unele mai vesele, altele  mai triste. Au o influență majoră  în schițarea  lui și cultura, societatea în care ne naștem, cei care ne cresc,  educația, tipul de temperament , mediul în care profesăm,  dar și un pic de mister împroșcat în universul ăsta mare.  Consider, cu riscul de a fi subiectivă, că oamenii echilibrați sunt și oamenii asumați. Sunt luminoși și senini. Se cunosc pe ei înșiși destul de bine. Au lucrat mult cu ei  și au învățat să se accepte.   Cu bune și cu rele. Se mai dezbracă de haina perfecțiunii. De cea a ipocriziei. Nu mai apelează la comparații, la invidi...

Trăim într-o societate în care se promovează  un rol acerb al perfecțiunii în breasla părinților. Cerințele față de noi sunt extrem de mari. Multe și exigente.  Ești judecat subtil sub o formă sau alta.  Online-ul duduie de articole care ne sfătuiesc cum să ne  creștem corect copilul. Conferințe și întâlniri despre educația blândă a copilului.  Sisteme variate de educație. Este un lucru foarte bun pe fondul unei generații  care vine la pachet cu diverse bube în urma procesului de educație, însă sunt dezbătute intens nevoile copiilor lăsându-se la o parte nevoile părinților.  Un lucru  e cert -  în procesul de creștere a unui copil , trebuie să ne fie clar că vom mai și greși. Că sunt necesare şi sacrificii. Copilul va rămâne cu diverse răni indiferent de felul în care este crescut. Suntem umani și în marea de perfecțiuni, se găsesc și lucruri imperfecte. Așa este universul. Un schimb de energii pozitive, negative. Greșeli sau adevăruri....

Recunosc că după ce m-am familizarizat cu rolul de mamă ( pe la doi ani împliniți ai odraslei),  am conștientizat că am  o nevoie majoră de a ieși din când în când   din acest rol.  Și de a intra în rolul de om cu dorințele lui, pasiunile, ritualurile care-i aduc bucurie în această viață pe pâmânt. Ritualul din această duminică însorită  a fost să ies din rutina zilnică și să merg la salonul de cosmetică. Să mă alint. Să mă simt bine căci merit cu desăvârșire. În trecut, mă încercau stări de vinovăție, mustrări de conștiință când recurgeam la o astfel de acțiune, dar în prezent joc  natural acest rol. Bag căștile în ureche și ies pe ușă ca o roză. Îmi plănuiesc ca un neamț maniac aceste ieșiri și chiar mă țin de ele căci  le aștept cu dorință și nerăbdare.  Îmi  iau la revedere de la odraslă și-i explic că mami are nevoie de un pic de timp al ei. De răsfăț și de reîncărcare. Zâmbim una la alta și-mi văd de drum. Merg pe jos și ascul...

Trăim într-o societate în care se promovează excesiv  competitivitatea.  De multe ori simt pe propria piele că nu fac suficient de multe și  nu le fac îndeajuns de bine. Exersez frecvent exercițiul perfecțiunii. Am fost și crescută în acest spirit.  Am mâncat pe pâine noțiunea de competitivitate cu care am luat cunoștință încă din clasele primare. Creierul mi-a fost spălat constant cu  sfaturi de genul - poți mai mult, ești în stare de mai multe. Criticile erau și ele scoase din desagă când dezamăgeam  așteptările trasate. Un astfel de model combinat cu o sensibilitate fină  poate duce la ravagii interioare. Mă mai mir de ce am zile în care simt că nu am scos ce e mai bun din mine, nu am făcut ce mi-am propus. În care mă învinovățesc că puteam mai bine. În care mă simt psihic depășită deoarece mi se pare  că nu am ajuns la potențialul meu maxim. Drept urmare, în ultima vreme am încercat să schimb aceste tipare adânc  înrădăcinate în soft...

Sorb din cafea și mă las cuprinsă de  soarele ce răsare țanțoș în zare.  Lumina lui puternică inundă bucătăria.  Se infiltrează  încet în fiecare părticică din corpul meu. Florile colorate îl salută și ele cu veselie. Mă întind. Inspir și expir. Închid ochii.  Privesc spre interior și-mi las gândurile să zboare. Practic recunoștința pentru faptul că puiul meu mic are parte de un tătic atât de implicat.  O ia de la grădiniță zilnic și timp de 2-3 ore petrec timp împreună. Are o răbdare fantastică,  un calm ieșit din comun, glumește cu ea,  râde, se enervează. Bombăne, își mai iese din fire în felul lui tot calm, dar revine  la o stare de amuzament.  Dărioasa e topită după el. Uneori, râd amândoi atât de tare de-aș sta la infinit să-i privesc. Emană o energie tare faină. Și-au creat o relație frumoasă. Un atașament sănătos.  E o binecuvântare pentru un copil să aibă parte de un astfel de tătic. E cert că în procesul lor de e...

Zilele acestea am experimentat din plin rolul de mamă singură în ecuație. Ecuația la noi în bârlog e simplă: A + B = C. A e mama care se ocupă dimineața de ritualul complet al pregătirii  copilului de când se trezește până ajunge la grădiniță. A-ul mai are și un job corporatist full time la care vrea mereu să aibă o performanță bună. Paralel, mai are și indolența de a vrea acel timp pentru ea dimineața în care să se aranjeze, să bea o cafea, să privească  cerul, să inspire și să expire  adânc pentru a-i fi bine peste zi.  Elementul B  e ursul din  bârlog ce preia puiul de urs după-amiază  și-l animează până ajung eu acasă.  Muncă  frumoasă în echipă. Iar C-ul e Dărioasa noastră dragă, cu fixisme multiple dimineața și cu un apetit crescând când se dă jos din pat. Cu chef de viață și cu energie multă.  Mai sunt și D-urile, E-urile , F-urile care apar din când în când în ecuație  și ne ajută cu mâncarea, curățenia , cu o vorbă bună,...

Se dă următoarea ecuație - una bucată Dărioasă diagnosticată peste weekend  cu o otită buclucașă. 2 urși romantici, nedormiți de câteva nopți bune  ce dau cu banul cine  să rămână acasă cu puiul dărios în noua săptămână ce bate la ușă. Ecuația părea și mai complicată căci  frigiderul era gol și Dărioasa dădea semnele unui apetit crescând de la primele ore ale dimineții.  Dragobetele nostru a început promițător.  Soare afară, cer pufos, zi în care se celebrează dragostea.  Lipsă totală de chef pentru orice activitate domestică. M-am trântit în patul moale. Am tras  pilota pufoasă  peste mine.  Întuneric în cameră. Mintea îmi zbura pe câmpii.  Pentru o clipă, m-am teleportat într-un restaurant frumos decorat, îmbrăcată într-o rochie sexy, de braț cu ursul meu drag. Cu muzică bună, cu vin rose și flori proaspete pe masă. Noi doi fără alte responsabilități. M-am trezit rapid la realitate când a  intrat Dărioasa mea curioasă ...

Îl aud cum păşeşte în dormitor. Mă sărută încet şi-mi lasă cafeaua aburindă pe noptieră. Buhăită şi tihuie de cap după o noapte albă cu tuse şi febră la puiul meu dărios, mă întorc pe partea cealaltă cu gândul de a mai fura câteva clipe de somn. Dar nu rezist tentației de a nu mă duce în living să-l sărut pe ursul meu drag. Câtă grijă are de mine şi după aproape 10 ani de relație. În ultimele luni, mă gândesc intens  la secretul relațiilor longevive. Cu riscul de a fi subiectivă, cred  cu tărie că sunt două categorii de relații - cele pe pilot automat în care ambii parteneri sunt angrenați într-o relație longevivă din obişnuință, din  confort. Din frica de a ieşi din ea pe  motiv că sunt copii la orizont,  din groaza de a rămâne singuri, din lipsa unei independențe financiare,  din rutina de zi cu zi în care  e mai confortabil să ajungi acasă şi să găseşti pe  cineva chiar dacă sunt urme de toxicitate în relație. Relații în care  scântei...

Sunt extrem de empatică cu părinții care-și cresc singuri copiii.  În astfel de situații, e nevoie clar de doze suplimentare de imaginație, de putere, de răbdare, de compasiune,  de iertare, de reglare a diverselor presiuni, de ambiție , dar și  de egoism pentru a rămâne și cu un pic de timp pentru noi. De o relație de solidaritate în cuplu, de organizare și de multă disciplină. De nevoia de a atrage din când în când în jurul nostru ajutoare. De fermitate, de constanță și de echilibru. Toate astea pentru a nu uita complet de noi. Căci altfel intrăm în acel cerc în care toată atenția se focalizează în jurul copilului și noi uităm complet de noi. Şi de cel de lângă noi. Presiuni vin din toate direcțiile deoarece se promovează din ce în ce mai intens curentul unui parenting perfecționist. Pe de altă parte, personal recunosc că a fi un părinte responsabil  vine la pachet cu geamantane de responsabilități și de greșeli  deoarece educația unui copil e poate unul ...

Rutina  la copiii mici e sfântă.  Practicarea ei constantă , deși de multe ori poate fi extrem de obositoare și pune pe noi presiuni riguroase,  vine la pachet cu o  dezvoltare emoțională și fizică benefice. Cu un echilibru armonios în sânul  unei familii cu un copil sau mai mulți.   Vacanța de Crăciun și relaxarea mea în ce  privește ora de adormire a  odraslei au adus haos în bârlog în ultima vreme. Am fost mai mereu genul de părinte care a considerat că a adormi copilul  la o oră decentă aduce după sine extrem de multe beneficii. Am respectat un program de somn  multă vreme și am mai renunțat pe alocuri la el când erau vacanțele, weekendurile,  ieșirile în diverse medii sau când aveam eu sau ea  perioade mai agitate și nu reușeam să mă organizez pentru a respecta ora de stingere.   De ce susțin ideea adormirii copilului un pic mai devreme? E un lucru  benefic în primul rând pentru el. Un anumit...

Până spre sfârșitul anului trecut, mărturisesc că mă mândream cu un palmares de câțiva ani buni în care am fost sănătoasă tun în perioada iarnă-vară.   Chiar și în primul an de colectivitate al Dariei când virușii erau prezenți în bârlog o dată la două săptămâni, eram imună la toți acești brontozauri și nici măcar o răceala ușoară nu se prindea  de mine. Gena bună, cura de usturoi sau de-ale tinereților valuri. Anul acesta, balamalele m-au cam lăsat la acest capitol  și o tuse urâtă m-a acaparat de ceva timp,  trecând dintr-un tratament în altul, fără să-mi treacă complet.  Ajungând chiar la o ușoară pneumonie și făcând astfel cunoștință cu serviciile medicale din sistemul de urgență la stat. După o zi de  cohăială din minut în minut, m-a prins miezul de noapte cu o cantitate de oxigen mai mică decât nivelul optim încât abia mai puteam respira. Inițial mi-am spus că asta este, trebuie să înfrunt cu stoicism tusea și să trec peste acea noapte ...