Stil de viață bucuros

Cred cu tărie că darul cel mai de preț în viața unui om e să ajungă la un  oarecare echilibru. Echilibrul e muncă  de cursă lungă şi se clădește sau se  distruge  pe baza  diverselor decizii pe care le luăm de-a lungul vieții. Pe baza experiențelor, evenimentelor cu care ne confruntăm, unele mai previzibile, altele  mai imprevizibile, unele mai vesele, altele  mai triste. Au o influență majoră  în schițarea  lui și cultura, societatea în care ne naștem, cei care ne cresc,  educația, tipul de temperament , mediul în care profesăm,  dar și un pic de mister împroșcat în universul ăsta mare.  Consider, cu riscul de a fi subiectivă, că oamenii echilibrați sunt și oamenii asumați. Sunt luminoși și senini. Se cunosc pe ei înșiși destul de bine. Au lucrat mult cu ei  și au învățat să se accepte.   Cu bune și cu rele. Se mai dezbracă de haina perfecțiunii. De cea a ipocriziei. Nu mai apelează la comparații, la invidi...

Trăim într-o societate în care se promovează  un rol acerb al perfecțiunii în breasla părinților. Cerințele față de noi sunt extrem de mari. Multe și exigente.  Ești judecat subtil sub o formă sau alta.  Online-ul duduie de articole care ne sfătuiesc cum să ne  creștem corect copilul. Conferințe și întâlniri despre educația blândă a copilului.  Sisteme variate de educație. Este un lucru foarte bun pe fondul unei generații  care vine la pachet cu diverse bube în urma procesului de educație, însă sunt dezbătute intens nevoile copiilor lăsându-se la o parte nevoile părinților.  Un lucru  e cert -  în procesul de creștere a unui copil , trebuie să ne fie clar că vom mai și greși. Că sunt necesare şi sacrificii. Copilul va rămâne cu diverse răni indiferent de felul în care este crescut. Suntem umani și în marea de perfecțiuni, se găsesc și lucruri imperfecte. Așa este universul. Un schimb de energii pozitive, negative. Greșeli sau adevăruri....

Recunosc că după ce m-am familizarizat cu rolul de mamă ( pe la doi ani împliniți ai odraslei),  am conștientizat că am  o nevoie majoră de a ieși din când în când   din acest rol.  Și de a intra în rolul de om cu dorințele lui, pasiunile, ritualurile care-i aduc bucurie în această viață pe pâmânt. Ritualul din această duminică însorită  a fost să ies din rutina zilnică și să merg la salonul de cosmetică. Să mă alint. Să mă simt bine căci merit cu desăvârșire. În trecut, mă încercau stări de vinovăție, mustrări de conștiință când recurgeam la o astfel de acțiune, dar în prezent joc  natural acest rol. Bag căștile în ureche și ies pe ușă ca o roză. Îmi plănuiesc ca un neamț maniac aceste ieșiri și chiar mă țin de ele căci  le aștept cu dorință și nerăbdare.  Îmi  iau la revedere de la odraslă și-i explic că mami are nevoie de un pic de timp al ei. De răsfăț și de reîncărcare. Zâmbim una la alta și-mi văd de drum. Merg pe jos și ascul...

Trăim într-o societate în care se promovează excesiv  competitivitatea.  De multe ori simt pe propria piele că nu fac suficient de multe și  nu le fac îndeajuns de bine. Exersez frecvent exercițiul perfecțiunii. Am fost și crescută în acest spirit.  Am mâncat pe pâine noțiunea de competitivitate cu care am luat cunoștință încă din clasele primare. Creierul mi-a fost spălat constant cu  sfaturi de genul - poți mai mult, ești în stare de mai multe. Criticile erau și ele scoase din desagă când dezamăgeam  așteptările trasate. Un astfel de model combinat cu o sensibilitate fină  poate duce la ravagii interioare. Mă mai mir de ce am zile în care simt că nu am scos ce e mai bun din mine, nu am făcut ce mi-am propus. În care mă învinovățesc că puteam mai bine. În care mă simt psihic depășită deoarece mi se pare  că nu am ajuns la potențialul meu maxim. Drept urmare, în ultima vreme am încercat să schimb aceste tipare adânc  înrădăcinate în soft...

Sorb din cafea și mă las cuprinsă de  soarele ce răsare țanțoș în zare.  Lumina lui puternică inundă bucătăria.  Se infiltrează  încet în fiecare părticică din corpul meu. Florile colorate îl salută și ele cu veselie. Mă întind. Inspir și expir. Închid ochii.  Privesc spre interior și-mi las gândurile să zboare. Practic recunoștința pentru faptul că puiul meu mic are parte de un tătic atât de implicat.  O ia de la grădiniță zilnic și timp de 2-3 ore petrec timp împreună. Are o răbdare fantastică,  un calm ieșit din comun, glumește cu ea,  râde, se enervează. Bombăne, își mai iese din fire în felul lui tot calm, dar revine  la o stare de amuzament.  Dărioasa e topită după el. Uneori, râd amândoi atât de tare de-aș sta la infinit să-i privesc. Emană o energie tare faină. Și-au creat o relație frumoasă. Un atașament sănătos.  E o binecuvântare pentru un copil să aibă parte de un astfel de tătic. E cert că în procesul lor de e...

Zilele acestea am experimentat din plin rolul de mamă singură în ecuație. Ecuația la noi în bârlog e simplă: A + B = C. A e mama care se ocupă dimineața de ritualul complet al pregătirii  copilului de când se trezește până ajunge la grădiniță. A-ul mai are și un job corporatist full time la care vrea mereu să aibă o performanță bună. Paralel, mai are și indolența de a vrea acel timp pentru ea dimineața în care să se aranjeze, să bea o cafea, să privească  cerul, să inspire și să expire  adânc pentru a-i fi bine peste zi.  Elementul B  e ursul din  bârlog ce preia puiul de urs după-amiază  și-l animează până ajung eu acasă.  Muncă  frumoasă în echipă. Iar C-ul e Dărioasa noastră dragă, cu fixisme multiple dimineața și cu un apetit crescând când se dă jos din pat. Cu chef de viață și cu energie multă.  Mai sunt și D-urile, E-urile , F-urile care apar din când în când în ecuație  și ne ajută cu mâncarea, curățenia , cu o vorbă bună,...

Se dă următoarea ecuație - una bucată Dărioasă diagnosticată peste weekend  cu o otită buclucașă. 2 urși romantici, nedormiți de câteva nopți bune  ce dau cu banul cine  să rămână acasă cu puiul dărios în noua săptămână ce bate la ușă. Ecuația părea și mai complicată căci  frigiderul era gol și Dărioasa dădea semnele unui apetit crescând de la primele ore ale dimineții.  Dragobetele nostru a început promițător.  Soare afară, cer pufos, zi în care se celebrează dragostea.  Lipsă totală de chef pentru orice activitate domestică. M-am trântit în patul moale. Am tras  pilota pufoasă  peste mine.  Întuneric în cameră. Mintea îmi zbura pe câmpii.  Pentru o clipă, m-am teleportat într-un restaurant frumos decorat, îmbrăcată într-o rochie sexy, de braț cu ursul meu drag. Cu muzică bună, cu vin rose și flori proaspete pe masă. Noi doi fără alte responsabilități. M-am trezit rapid la realitate când a  intrat Dărioasa mea curioasă ...

Îl aud cum păşeşte în dormitor. Mă sărută încet şi-mi lasă cafeaua aburindă pe noptieră. Buhăită şi tihuie de cap după o noapte albă cu tuse şi febră la puiul meu dărios, mă întorc pe partea cealaltă cu gândul de a mai fura câteva clipe de somn. Dar nu rezist tentației de a nu mă duce în living să-l sărut pe ursul meu drag. Câtă grijă are de mine şi după aproape 10 ani de relație. În ultimele luni, mă gândesc intens  la secretul relațiilor longevive. Cu riscul de a fi subiectivă, cred  cu tărie că sunt două categorii de relații - cele pe pilot automat în care ambii parteneri sunt angrenați într-o relație longevivă din obişnuință, din  confort. Din frica de a ieşi din ea pe  motiv că sunt copii la orizont,  din groaza de a rămâne singuri, din lipsa unei independențe financiare,  din rutina de zi cu zi în care  e mai confortabil să ajungi acasă şi să găseşti pe  cineva chiar dacă sunt urme de toxicitate în relație. Relații în care  scântei...

Sunt extrem de empatică cu părinții care-și cresc singuri copiii.  În astfel de situații, e nevoie clar de doze suplimentare de imaginație, de putere, de răbdare, de compasiune,  de iertare, de reglare a diverselor presiuni, de ambiție , dar și  de egoism pentru a rămâne și cu un pic de timp pentru noi. De o relație de solidaritate în cuplu, de organizare și de multă disciplină. De nevoia de a atrage din când în când în jurul nostru ajutoare. De fermitate, de constanță și de echilibru. Toate astea pentru a nu uita complet de noi. Căci altfel intrăm în acel cerc în care toată atenția se focalizează în jurul copilului și noi uităm complet de noi. Şi de cel de lângă noi. Presiuni vin din toate direcțiile deoarece se promovează din ce în ce mai intens curentul unui parenting perfecționist. Pe de altă parte, personal recunosc că a fi un părinte responsabil  vine la pachet cu geamantane de responsabilități și de greșeli  deoarece educația unui copil e poate unul ...

Rutina  la copiii mici e sfântă.  Practicarea ei constantă , deși de multe ori poate fi extrem de obositoare și pune pe noi presiuni riguroase,  vine la pachet cu o  dezvoltare emoțională și fizică benefice. Cu un echilibru armonios în sânul  unei familii cu un copil sau mai mulți.   Vacanța de Crăciun și relaxarea mea în ce  privește ora de adormire a  odraslei au adus haos în bârlog în ultima vreme. Am fost mai mereu genul de părinte care a considerat că a adormi copilul  la o oră decentă aduce după sine extrem de multe beneficii. Am respectat un program de somn  multă vreme și am mai renunțat pe alocuri la el când erau vacanțele, weekendurile,  ieșirile în diverse medii sau când aveam eu sau ea  perioade mai agitate și nu reușeam să mă organizez pentru a respecta ora de stingere.   De ce susțin ideea adormirii copilului un pic mai devreme? E un lucru  benefic în primul rând pentru el. Un anumit...

Până spre sfârșitul anului trecut, mărturisesc că mă mândream cu un palmares de câțiva ani buni în care am fost sănătoasă tun în perioada iarnă-vară.   Chiar și în primul an de colectivitate al Dariei când virușii erau prezenți în bârlog o dată la două săptămâni, eram imună la toți acești brontozauri și nici măcar o răceala ușoară nu se prindea  de mine. Gena bună, cura de usturoi sau de-ale tinereților valuri. Anul acesta, balamalele m-au cam lăsat la acest capitol  și o tuse urâtă m-a acaparat de ceva timp,  trecând dintr-un tratament în altul, fără să-mi treacă complet.  Ajungând chiar la o ușoară pneumonie și făcând astfel cunoștință cu serviciile medicale din sistemul de urgență la stat. După o zi de  cohăială din minut în minut, m-a prins miezul de noapte cu o cantitate de oxigen mai mică decât nivelul optim încât abia mai puteam respira. Inițial mi-am spus că asta este, trebuie să înfrunt cu stoicism tusea și să trec peste acea noapte ...

De când ne-am părințit, am călătorit de la 3 luni cu odrasla noastră dărioasă. Plecam la ore morbide: 2-3-4 noaptea ca să avem oaze de liniște până la destinație deoarece ea plângea din cale afară când simțea miros de scaun de mașină.  Eram distruși de oboseală ,  nervoși,  dar bucuroși că nu am renunțat de tot la călătorii cum de multe ori fac mulți oameni când devin părinți cu normă întreagă.  Lucrurile s-au mai potolit de la un an jumătate când avea somnuri mai puține, mese  de lapte mai rare.  Ne-am mai decalat orele de plecare și  erau călătoriile cu mașina un pic mai ușoare. Călătoream de obicei singuri deoarece nu am avut în jurul nostru prea mulți prieteni cu copii, iar ieșirile  cu cei fără copii s-au cam rărit  deoarece respectam destul de mult rutina copilului  și preferam să nu fim corvozi pentru cei care ar fi călătorit cu noi.  De câteva luni, călătorim des  cu trenul și mărturisesc că sunt un pic mai mulțumi...

Asist la o comedie când pășesc la mine-n bârlog. De la bile colorate la mărgele sidefate , de la acrilice și obiecte  din lemn la haine și șosete înșirate  peste tot de Daria după sesiunile ei îndelungi de parada modei. Slavă Domnului că nu l-a trăsnit și pe ursul meu vreun hobby căci nu ar mai  avea loc de fetele lui. Mai calcă din când în când într-un clește sau mai  găsește bile în papucii de casă dar mă susține în nebunia mea zilnică. Daria își însușește și ea  un întreg  blat de creație și are momente când se joacă singură , iar eu cu   viteză maximă  și cu o poftă nebună, încerc să  fur  lacom câteva momente de creație și de învățare. Muzică bună pe fundal. Un pahar de vin rose ca să mai colorăm acest ianuarie nesimțit de lung. O lună în care trag de mine, mă dor oasele, mă doare capul. Spatele, piciorul, mâna. Mă simt  fizic mai îmbătrânită.  Mai închircită. Dorm neîntoarsă noaptea și-mi vine să plâng când trebui...

Anul 2018 a fost un an în care am investit extrem de mult în relații . Am petrecut  mai mult timp cu unii oameni din viața mea.  Am mai dat jos din măști. Am mai renunțat la comoditate și la celebra sintagma - sunt cam obosită să ne vedem...Am triat, m-am mai îndepărtat, m-am mai apropiat. M-am întristat. Am conștientizat. Dar  multe luminițe și beculețe , unele mai slabe, altele  mai puternice mi-au fost aprinse acolo în adâncul sufletului. Altele sunt arse și trebuie găsită o cale de a fi reaprinse. Sau nu. Am înțeles mai bine că Universul lucrează sub diverse forme. Am judecat mai puțin. Am plâns. Am râs. Am îmbrățișat. Am evitat. Am respins. Am fost mai sinceră. Mi-a fost mai frică.  Nu mi-aș fi imaginat vreodata că e unul dintre cele mai dificile lucruri să ajungi la relații sănătoase și sincere. Măcar cu mâna de oameni mai apropiată din viața noastră. Cu prietenii. Cu cel de lângă noi. Cu frații, surorile. Cu ai noștri copii. E al năibii de greu să lu...

Aud în dreapta și în stânga părinți care mărturisesc  că ai lor copii sunt sensibili. Se supără rapid. Nu știu să împartă. Devin agresivi. Sunt egoiști. Nu merg mai deloc pe jos. Sunt mofturoși.  Nu se adaptează la locurile noi. Protestează și imediat se ascund în spatele părintelui când apar conflicte. Nu știu să se mai joace. Nu vor să socializeze. Se bagă în cochilia lor la orice semn mic de disconfort. Mă întreb cât ține efectiv de ei,  de temperamentul lor, de mediul în care trăiesc,  de nivelul de dezvoltare și cât ține de lipsa noastră de răbdare sau de frica de a-i confrunta cu tot  felul de situații. Unele mai confortabile. Altele mai dificile.  De tendința  noatră de a-i proteja. De comoditatea și de oboseala noastră  dobândite în marea de sarcini pe care trebuie să le îndeplinim. De moda de a merge către extrem de multe activități extracuriculare de la vârste fragede și mai puțin către contactul uman și către lumea reală de unde po...

Intru înfrigurată în bârlog. Cald și bine. Odrasla aleargă și-mi sare-n brațe. Țipă de bucurie când  aude cheia în ușă.  Mă îmbrățișează  ferm , mă pupă și-mi zâmbește. Miroase a ciorbă și a  gogoși. Mama mea dragă pregătește ca o albinuță cina.  Muzică pe fundal. Ursul se plimbă și el de colo  colo. E acasă. Și e cu noi. Nici bine nu apuc să dau șubele de pe mine că Dărioasa mea energică mă invită la un zar și la un pion. Mămăliga e aproape gata . Și mujdeiul de usturoi de Copălău. Usturoiul e camarad de nădejde în perioada asta ca să țină departe răceala de noi.  Mă așez pe covor și mă uit bucuroasă la ceea ce am. Inspir adânc și simt cum armonia și recunoștința îmi invadează oasele încă înfrigurate de la gerul  năprasnic de afară.  Cât de bine  e să mă aștepte cineva cu o masă caldă. Să mănânc o ciorbă moldovenească făcută de mama. Draga mea mamă. Luminează casa când vine la noi. Glumim, râdem. Îi face toate poftele Dărioasei...

Afară ninge liniștit. Mă uit la cer și-mi curge o lacrimă.  Închid ochii și mă gândesc la acele mame greu încercate. Mă ia un fior rece. Mă simt atât de vulnerabilă. Și de neputincioasă. Gândul îmi fuge la mamele ce au de dus cruci grele. La mamele abuzate emoțional sau fizic. La cele care au rămas fără mamă  sau  care au fost abandonate sau  respinse de familiile lor şi  trec prin  momente grele. La mamele care au adunat munți de furie și tristețe în inima lor. Aș vrea să  le ofer în dar liniștea cu care ninge afară. E o stare de pace și de calm în acești fulgi de nea care mângâie pământul înghețat.  Inimile lor sunt poate împietrite de durere și de  furie. De necazuri și de frustrări. De izvor necesat de lacrimi. De reproșuri înghițite. De sacrificii tăioase.  Aș vrea să transform acești fulgi într-o îmbrățișare pentru fiecare dintre aceste femei. Sunteți munți de oameni, femei curajoase! Să nu uitați asta niciodată. Furtunile pr...

Începe anul cu un apetit debordant al odraslei. O replică extrem de rulată în bârlog este : Măi mami, nu am mâncat mai nimic azi.  Sau - ce avem de mâncare? Când iese de la grădiniță, ne întreabă dacă avem un sandwich la noi sau ne duce direct la Profi să-i luăm și ei ceva de haleală deoarece nici acolo nu i se dă nimic de mâncare. Copil nemâncat.  Sărbătorile acestea, a dobândit și microbul dus la extreme pentru dulciuri.  De aceea, pentru a-i controla accesul la acestea, trebuie să-i facem mereu dulciuri în casă. Să le aibă  prin preajmă. Altă distracție.  Chiar și aseară, nu a mai avut răbdare să ne aștepte să pregătim masa și  a halit o porție consistentă de paste cu telemea și cașcaval. Trebuie să ne mișcăm rapid că face chiar urât la foame.  S-a mai plimbat prin casă , a mai făcut o tumbă, un dans și când ne-a văzut și pe noi mai târziu la masă, a ieșit la înaintare cu acea figură lungă , tristă din cale afară, aclamând iarăși că nu i-am dat...