Stil de viață bucuros

Se dă următoarea ecuație - una bucată Dărioasă diagnosticată peste weekend  cu o otită buclucașă. 2 urși romantici, nedormiți de câteva nopți bune  ce dau cu banul cine  să rămână acasă cu puiul dărios în noua săptămână ce bate la ușă. Ecuația părea și mai complicată căci  frigiderul era gol și Dărioasa dădea semnele unui apetit crescând de la primele ore ale dimineții.  Dragobetele nostru a început promițător.  Soare afară, cer pufos, zi în care se celebrează dragostea.  Lipsă totală de chef pentru orice activitate domestică. M-am trântit în patul moale. Am tras  pilota pufoasă  peste mine.  Întuneric în cameră. Mintea îmi zbura pe câmpii.  Pentru o clipă, m-am teleportat într-un restaurant frumos decorat, îmbrăcată într-o rochie sexy, de braț cu ursul meu drag. Cu muzică bună, cu vin rose și flori proaspete pe masă. Noi doi fără alte responsabilități. M-am trezit rapid la realitate când a  intrat Dărioasa mea curioasă ...

Îl aud cum păşeşte în dormitor. Mă sărută încet şi-mi lasă cafeaua aburindă pe noptieră. Buhăită şi tihuie de cap după o noapte albă cu tuse şi febră la puiul meu dărios, mă întorc pe partea cealaltă cu gândul de a mai fura câteva clipe de somn. Dar nu rezist tentației de a nu mă duce în living să-l sărut pe ursul meu drag. Câtă grijă are de mine şi după aproape 10 ani de relație. În ultimele luni, mă gândesc intens  la secretul relațiilor longevive. Cu riscul de a fi subiectivă, cred  cu tărie că sunt două categorii de relații - cele pe pilot automat în care ambii parteneri sunt angrenați într-o relație longevivă din obişnuință, din  confort. Din frica de a ieşi din ea pe  motiv că sunt copii la orizont,  din groaza de a rămâne singuri, din lipsa unei independențe financiare,  din rutina de zi cu zi în care  e mai confortabil să ajungi acasă şi să găseşti pe  cineva chiar dacă sunt urme de toxicitate în relație. Relații în care  scântei...

Sunt extrem de empatică cu părinții care-și cresc singuri copiii.  În astfel de situații, e nevoie clar de doze suplimentare de imaginație, de putere, de răbdare, de compasiune,  de iertare, de reglare a diverselor presiuni, de ambiție , dar și  de egoism pentru a rămâne și cu un pic de timp pentru noi. De o relație de solidaritate în cuplu, de organizare și de multă disciplină. De nevoia de a atrage din când în când în jurul nostru ajutoare. De fermitate, de constanță și de echilibru. Toate astea pentru a nu uita complet de noi. Căci altfel intrăm în acel cerc în care toată atenția se focalizează în jurul copilului și noi uităm complet de noi. Şi de cel de lângă noi. Presiuni vin din toate direcțiile deoarece se promovează din ce în ce mai intens curentul unui parenting perfecționist. Pe de altă parte, personal recunosc că a fi un părinte responsabil  vine la pachet cu geamantane de responsabilități și de greșeli  deoarece educația unui copil e poate unul ...

Rutina  la copiii mici e sfântă.  Practicarea ei constantă , deși de multe ori poate fi extrem de obositoare și pune pe noi presiuni riguroase,  vine la pachet cu o  dezvoltare emoțională și fizică benefice. Cu un echilibru armonios în sânul  unei familii cu un copil sau mai mulți.   Vacanța de Crăciun și relaxarea mea în ce  privește ora de adormire a  odraslei au adus haos în bârlog în ultima vreme. Am fost mai mereu genul de părinte care a considerat că a adormi copilul  la o oră decentă aduce după sine extrem de multe beneficii. Am respectat un program de somn  multă vreme și am mai renunțat pe alocuri la el când erau vacanțele, weekendurile,  ieșirile în diverse medii sau când aveam eu sau ea  perioade mai agitate și nu reușeam să mă organizez pentru a respecta ora de stingere.   De ce susțin ideea adormirii copilului un pic mai devreme? E un lucru  benefic în primul rând pentru el. Un anumit...

Până spre sfârșitul anului trecut, mărturisesc că mă mândream cu un palmares de câțiva ani buni în care am fost sănătoasă tun în perioada iarnă-vară.   Chiar și în primul an de colectivitate al Dariei când virușii erau prezenți în bârlog o dată la două săptămâni, eram imună la toți acești brontozauri și nici măcar o răceala ușoară nu se prindea  de mine. Gena bună, cura de usturoi sau de-ale tinereților valuri. Anul acesta, balamalele m-au cam lăsat la acest capitol  și o tuse urâtă m-a acaparat de ceva timp,  trecând dintr-un tratament în altul, fără să-mi treacă complet.  Ajungând chiar la o ușoară pneumonie și făcând astfel cunoștință cu serviciile medicale din sistemul de urgență la stat. După o zi de  cohăială din minut în minut, m-a prins miezul de noapte cu o cantitate de oxigen mai mică decât nivelul optim încât abia mai puteam respira. Inițial mi-am spus că asta este, trebuie să înfrunt cu stoicism tusea și să trec peste acea noapte ...

De când ne-am părințit, am călătorit de la 3 luni cu odrasla noastră dărioasă. Plecam la ore morbide: 2-3-4 noaptea ca să avem oaze de liniște până la destinație deoarece ea plângea din cale afară când simțea miros de scaun de mașină.  Eram distruși de oboseală ,  nervoși,  dar bucuroși că nu am renunțat de tot la călătorii cum de multe ori fac mulți oameni când devin părinți cu normă întreagă.  Lucrurile s-au mai potolit de la un an jumătate când avea somnuri mai puține, mese  de lapte mai rare.  Ne-am mai decalat orele de plecare și  erau călătoriile cu mașina un pic mai ușoare. Călătoream de obicei singuri deoarece nu am avut în jurul nostru prea mulți prieteni cu copii, iar ieșirile  cu cei fără copii s-au cam rărit  deoarece respectam destul de mult rutina copilului  și preferam să nu fim corvozi pentru cei care ar fi călătorit cu noi.  De câteva luni, călătorim des  cu trenul și mărturisesc că sunt un pic mai mulțumi...

Asist la o comedie când pășesc la mine-n bârlog. De la bile colorate la mărgele sidefate , de la acrilice și obiecte  din lemn la haine și șosete înșirate  peste tot de Daria după sesiunile ei îndelungi de parada modei. Slavă Domnului că nu l-a trăsnit și pe ursul meu vreun hobby căci nu ar mai  avea loc de fetele lui. Mai calcă din când în când într-un clește sau mai  găsește bile în papucii de casă dar mă susține în nebunia mea zilnică. Daria își însușește și ea  un întreg  blat de creație și are momente când se joacă singură , iar eu cu   viteză maximă  și cu o poftă nebună, încerc să  fur  lacom câteva momente de creație și de învățare. Muzică bună pe fundal. Un pahar de vin rose ca să mai colorăm acest ianuarie nesimțit de lung. O lună în care trag de mine, mă dor oasele, mă doare capul. Spatele, piciorul, mâna. Mă simt  fizic mai îmbătrânită.  Mai închircită. Dorm neîntoarsă noaptea și-mi vine să plâng când trebui...

Anul 2018 a fost un an în care am investit extrem de mult în relații . Am petrecut  mai mult timp cu unii oameni din viața mea.  Am mai dat jos din măști. Am mai renunțat la comoditate și la celebra sintagma - sunt cam obosită să ne vedem...Am triat, m-am mai îndepărtat, m-am mai apropiat. M-am întristat. Am conștientizat. Dar  multe luminițe și beculețe , unele mai slabe, altele  mai puternice mi-au fost aprinse acolo în adâncul sufletului. Altele sunt arse și trebuie găsită o cale de a fi reaprinse. Sau nu. Am înțeles mai bine că Universul lucrează sub diverse forme. Am judecat mai puțin. Am plâns. Am râs. Am îmbrățișat. Am evitat. Am respins. Am fost mai sinceră. Mi-a fost mai frică.  Nu mi-aș fi imaginat vreodata că e unul dintre cele mai dificile lucruri să ajungi la relații sănătoase și sincere. Măcar cu mâna de oameni mai apropiată din viața noastră. Cu prietenii. Cu cel de lângă noi. Cu frații, surorile. Cu ai noștri copii. E al năibii de greu să lu...

Aud în dreapta și în stânga părinți care mărturisesc  că ai lor copii sunt sensibili. Se supără rapid. Nu știu să împartă. Devin agresivi. Sunt egoiști. Nu merg mai deloc pe jos. Sunt mofturoși.  Nu se adaptează la locurile noi. Protestează și imediat se ascund în spatele părintelui când apar conflicte. Nu știu să se mai joace. Nu vor să socializeze. Se bagă în cochilia lor la orice semn mic de disconfort. Mă întreb cât ține efectiv de ei,  de temperamentul lor, de mediul în care trăiesc,  de nivelul de dezvoltare și cât ține de lipsa noastră de răbdare sau de frica de a-i confrunta cu tot  felul de situații. Unele mai confortabile. Altele mai dificile.  De tendința  noatră de a-i proteja. De comoditatea și de oboseala noastră  dobândite în marea de sarcini pe care trebuie să le îndeplinim. De moda de a merge către extrem de multe activități extracuriculare de la vârste fragede și mai puțin către contactul uman și către lumea reală de unde po...

Intru înfrigurată în bârlog. Cald și bine. Odrasla aleargă și-mi sare-n brațe. Țipă de bucurie când  aude cheia în ușă.  Mă îmbrățișează  ferm , mă pupă și-mi zâmbește. Miroase a ciorbă și a  gogoși. Mama mea dragă pregătește ca o albinuță cina.  Muzică pe fundal. Ursul se plimbă și el de colo  colo. E acasă. Și e cu noi. Nici bine nu apuc să dau șubele de pe mine că Dărioasa mea energică mă invită la un zar și la un pion. Mămăliga e aproape gata . Și mujdeiul de usturoi de Copălău. Usturoiul e camarad de nădejde în perioada asta ca să țină departe răceala de noi.  Mă așez pe covor și mă uit bucuroasă la ceea ce am. Inspir adânc și simt cum armonia și recunoștința îmi invadează oasele încă înfrigurate de la gerul  năprasnic de afară.  Cât de bine  e să mă aștepte cineva cu o masă caldă. Să mănânc o ciorbă moldovenească făcută de mama. Draga mea mamă. Luminează casa când vine la noi. Glumim, râdem. Îi face toate poftele Dărioasei...

Afară ninge liniștit. Mă uit la cer și-mi curge o lacrimă.  Închid ochii și mă gândesc la acele mame greu încercate. Mă ia un fior rece. Mă simt atât de vulnerabilă. Și de neputincioasă. Gândul îmi fuge la mamele ce au de dus cruci grele. La mamele abuzate emoțional sau fizic. La cele care au rămas fără mamă  sau  care au fost abandonate sau  respinse de familiile lor şi  trec prin  momente grele. La mamele care au adunat munți de furie și tristețe în inima lor. Aș vrea să  le ofer în dar liniștea cu care ninge afară. E o stare de pace și de calm în acești fulgi de nea care mângâie pământul înghețat.  Inimile lor sunt poate împietrite de durere și de  furie. De necazuri și de frustrări. De izvor necesat de lacrimi. De reproșuri înghițite. De sacrificii tăioase.  Aș vrea să transform acești fulgi într-o îmbrățișare pentru fiecare dintre aceste femei. Sunteți munți de oameni, femei curajoase! Să nu uitați asta niciodată. Furtunile pr...

Începe anul cu un apetit debordant al odraslei. O replică extrem de rulată în bârlog este : Măi mami, nu am mâncat mai nimic azi.  Sau - ce avem de mâncare? Când iese de la grădiniță, ne întreabă dacă avem un sandwich la noi sau ne duce direct la Profi să-i luăm și ei ceva de haleală deoarece nici acolo nu i se dă nimic de mâncare. Copil nemâncat.  Sărbătorile acestea, a dobândit și microbul dus la extreme pentru dulciuri.  De aceea, pentru a-i controla accesul la acestea, trebuie să-i facem mereu dulciuri în casă. Să le aibă  prin preajmă. Altă distracție.  Chiar și aseară, nu a mai avut răbdare să ne aștepte să pregătim masa și  a halit o porție consistentă de paste cu telemea și cașcaval. Trebuie să ne mișcăm rapid că face chiar urât la foame.  S-a mai plimbat prin casă , a mai făcut o tumbă, un dans și când ne-a văzut și pe noi mai târziu la masă, a ieșit la înaintare cu acea figură lungă , tristă din cale afară, aclamând iarăși că nu i-am dat...

Beau un pahar de whiskey bun. Ascult Smiley.  Mă uit la odrasla care pictează cu spor pe covor. Îi arunc o privire caldă ursului meu drag. Stau de vorbă cu mama mea bună pe balcon.  Ce bine că e. Ce bine că suntem. În  bârlogul nostru azuriu. Pregătesc masa. Îmi crește inima de entuziasm când așez brânza pe platou. Ce-mi mai place viața. Dar ce-mi mai place și brânza. Sorb din  această băutură fină și zâmbesc. Un an plin ochi. Un an în care  mă bucur că nu am luat-o pe arătură la  cât de mari mi-au fost ambițiile. Un an cu provocări mari. Cu proiecte mărețe. Și cu obiective îndrăznețe. Un an în care am învățat tare multe despre autocontrol. Despre asumare. Despre consecințele asumărilor mele. Despre schimbări și transformări.  Despre furie și efectele ei. Un an în care am învățat despre tandrețe și despre cât de mult ne influențează mediul în care am crescut și temperamentul care ne-a fost dat la naștere. Un an în care mi-am făcut doliul morții ...

Eram chiaună de somn ast-noapte și odrasla umbla prin casă  ca un suc de portocale efervescent. Îmbrăcată în blană roz prăfuit, cu cizme și colanți , clopoței la mână și coroană de regină pe cap, cu pletele în vânt făcea ture prin casă, mândră din cale afară. Din când în când mai dădea iama în bucătărie și-și alimenta mâinile cu gogoși făcute de bui. Eram adormită, dar  râdeam în hohote  cu așa o imagine plastică în fața-mi. Aveam în față o mamă mai relaxată că nu doarme odrasla la ora aia,  mai încrezătoare în ea. Acum vreo 3 ani, mă izbeam de pereți din cauza lipsei de somn căci odrasla mânca din  două în două ore noaptea și abia apucam să fur  o repriză de somn nocturn. Și în prezent, umblă ca o domnișorică cu nonșalanță prin casă. Doarme toată noaptea. Dar apetitul și l-a păstrat. Diferența e că e independentă și își exprimă fără frică punctul de vedere.  Își ia scaunul frumușel, se urcă pe el,  scanează blatul. Dacă  nu-i face cu ochi...

Bucuria vine din așternuturile moi. Din perna pufoasă. Din pijamalele fine la atingere. Din lumina blândă a lămpii de veghe. Din culoarea azurie a draperiei. Din zarva din bârlog. Din mirosul gelului de duș.  Din aroma cafelei de dimineață. Dintr-o sărutare. Din atingerea unui dres. Dintr-o îmbrățișare. Sau o muzică bună. Din părul ciufulit. Dintr-un mic dejun copios. Dintr-o lumânare. Dintr-un pulover colorat. Din cizmele îmblănite. Dintr-o gură de aer servită la ore matinale. Dintr-o plimbare într-un loc drag inimii. Dintr-o muzică bună. Dintr-un joc amuzant. Din cerul albastru. Din gogoșile aromate făcute de bui. Dintr-o floare. Dacă ar simți mai des bucuria, oamenii ar fi mai senini. Nu ar mai fi atât de îngrijorați, de cârcotași, de nemulțumiți. De triști.  Ar fi mai luminoși. Mai sănătoși. Mai zâmbitori. Mai recunoscători.  Nu ar mai fi aruncați în această alergătură nebună.  Nu ar mai avea atâtea goluri. Sau nu ar mai căuta atâtea moduri de a acoperi acel...

Bunul meu prieten, Cele patru emoții care ne guvernează viața  sunt tristețea, furia, frica și  bucuria. Suferința e o nuanță a acestora.  Încep această scrisoare prin a-ți mărturisi că suferința face parte din existența noastră și poate scoate multe din noi. Nu e ușor să digerăm  suferința și de multe ori putem fugi de ea.  Când suntem mai pregătiți să dăm piept cu ea, ajungem să cunoaștem  multe comori interioare încuiate în adâncul subconștientului. Iese și mult balast din noi. Și toxicitate deoarece  suferința poate degrada sau consolida  relațiile  interumane. Prin suferință, ieșim de pe pilotul automat zilnic și aducem un pic de valoare în viața noastră.  Ești într-un moment al vieții în care începi să conștientizezi multe din viața ta și poate că acest fenomen este de multe ori prea intens și dureros. Sfatul meu este să le lași să iasă, să le iei cu răbdare că nu avem puterea să mai schimbăm lucruri din trecutul nostru. E...

Tată, mi-e dor de tine. Mi-e tare dor. Așa mi-e ciudă pe moartea asta uneori. Cu toții vom trece la un moment dat prin ea, dar tot mi-e ciudă că omul care rămâne aici în univers e răscolit de dor, de durere față de omul care s-a dus. S-a dus prea devreme. S-a dus fulgerător.  S-a dus undeva unde nimeni nu știe ce e. Cum e. Dacă mai e. Am o fotografie cu chipul tău pe birou , închid ochii și mi-aduc aminte de iernile geroase de iarnă  când alergam spre gară , mă urcam în trenul de noapte și mergeam către voi. Mă așteptai zâmbitor pe peron , mă îmbrățișai și mergeam amândoi spre casă. Ne aștepta mama cu o cafea bună și stăteam la vorbă câteva ore bune. Veneai apoi în dormitor să mă săruți. Erai prezent. Erai acolo. Acum nu mai ești. Recunosc că mi-e greu să merg acasă de când  nu mai ești deoarece e acolo un gol. Un gol ce coincide cu golul din inima mea.  Și chiar dacă trece timpul și  rana s-a mai cicatrizat, dorul e poate cea mai grea  provocare cu ...

Cântec de colinde. Brad împodobit. O icoană frumoasă cu Maica Domnului pe peretele gălbui. Multe luminițe pe fundal. Un grup de bătrănei italieni  în proximitatea mesei mele. Gesticulează și mănâncă cu o poftă de mă fac knock out. O bunicuță drăguță. Îi zâmbesc, îmi zâmbește.  Fețe de masă luminoase și miros de mâncare bună. Sunt într-un restaurant din centrul vechi al capitalei și  sorb din aceste momente liniştite.  Eu cu mine însămi. Zâmbesc iarăși și mă gândesc că e tare bine să fii servit . Să le dea Dumnezeu sănătate bucătarilor că eu am luat o pauză de la gătit zilele acestea. Și socrilor mei că ne-au făcut un refill în frigider. Și mamei care ne-a pus un pachet consistent cu produse gustoase de casă. Bârlogul e asigurat câteva zile.  E mișto  să ajungi la acel moment în care nu ți-e rușine să iei din  când în când masa singur în oraș. Să te bucuri de ceea ce e in jur.  Vorbăraie  și forfotă. Oameni care povestesc. Miros de ...

S-a făcut și de duminică. M-am trezit cu noaptea în cap căci odrasla a făcut ochi și  are un nou obicei. Se duce buimacă la bucătărie, își scoate setul cu farfurie și cană  și așteaptă să fie servită cu lapte cu cacao.  Hai măi mami să  stăm și noi la masă ca fetele. Tati ne face o cafea bună și un lapte cu cacao aromat. Ritualurile cu esență se pot forma de la vârste fragede căci ei practic învață multe de la cei în preajmă cărora petrec cel mai mult timp. În primii ani, până își formează o identitate proprie, copiii copiază tare multe. Mai multe decât conștientizăm noi. Sunt ca un burete extrem de absorbant.  Ador diminețile de peste weekend în care lenevesc în pat cu o carte în mână sau o muzică pe fundal.  Cu ceașca fierbinte de cafea lângă. Nu mă mai grăbesc să mă duc nicăieri în prima parte a zilei deoarece avem un ritm de viață atât de zbuciumat peste săptămână încât  mi-am propus în acest interval de timp să am  grijă mai mare de corp...