Postări

Am închis bucătăria și am plecat la reîncărcat bateriile

Imagine
Iubesc ideea de a găti ceva bun urșilor mei dragi și de a ne așeza cu toții la masă. Nu există zi în care să nu respectăm acest ritual. La noi în bârlog se gătește  constant și cămara cu provizii ne ajută în acest sens,  iar pe fundal mereu se aude vocea Dărioasei - mami, ce păpăm bun azi? Bucuria ei de a mânca, lumina din ochii ei când urmează ora mesei anulează orice urmă de irascibilitate, nervozitate, plictiseală, oboseală acumulate peste zi. Ne găsim puterea, energia și dorința să pregătim numai bucate alese și să ne bucurăm împreună de ele.  Fie că ne ajută bunicile, fie că mă mobilizez eu să încropesc de-ale gurii, un lucru e cert - orele se mese sunt fixe și e de preferat să existe mereu ceva diversificat și aromat la cină când ne adunăm cu toții acasă seara.  E un ritual ce mă încarcă infinit și e un timp extrem de prețios petrecut în familie. Dar trebuie să recunosc că mai vin și acele zile în care efectiv  nu am nici cea mai mică dorință să intr...

Ordine și disciplină printre jucăriile din bârlog

Imagine
Recunosc că în bârlogul nostru modest sunt celebră în a pune toate jucăriile pe categorii, în ordine, de la cărți, la lego, la figurine, la puzzleu-uri și la alte accesorii cu care se joacă odrasla. Unii ar zice că este ca o boală chiar, dar eu o definesc ca un minim respect pentru acele jucării, dar și pentru copil deoarece dacă ar sta toate laolaltă amestecate și pierdute, ele și-ar pierde orice valoare. Recunosc de asemenea că îmi plac jucăriile,  multe dintre ele sunt de calitate și au fost alese cu grijă și nu am un sentiment prea plăcut atunci când ele se pied sau se aruncă pe sub pat. Am încercat să-i transmit și Dariei un minim de respect pentru acest concept deoarece copiii în general trebuie să știe că aceste jucării nu vin așa din cer, cineva se ocupă de achiziționarea lor. Pe măsură ce cresc, ei trebuie să aibă un minimum de independență în a-și alege jucăriile cu care vor să se joace, un spirit practic în a-și tria aria de interes , iar asta se dezvoltă de la vârste...

Despre traume

Imagine
Daria se joacă frumos pe covor. Este perioada în care a dobândit independența și creativitatea de a-și construi singură jocurile pe parcursul unui anumit interval de timp. Mă uit la ea și mă încarc cu un sentiment de liniște și de pace deoarece e tare bine uneori să fii copil, să te joci și să fii ferit de tot felul de stări cu care noi adulții ne confruntăm. Simțeam nevoia de mult timp să scriu despre traumă și despre efectele sale pe termen lung. Trauma poate fi provocată de un eveniment copleșitor care cauzează un impact pe termen lung asupra stabilității mentale și emoționale a victimei. Putem vorbi aici despre violența fizică, viol, dezastre naturale, atacuri teroriste, boală severă, moartea cuiva drag, asistarea la un act de violență sau divorț/separare. Din păcate,  m-am confruntat și eu cu o  traumă severă - moartea  tatălui meu. Am fost la câțiva pași de el și am asistat la tot procesul respectiv, sperând că după o resuscitare de câteva minute bune, va rev...

Te invit la teatru, prietenă dragă!

Imagine
Pe zi ce trece sunt din ce în ce mai conștientă de faptul că timpul meu e atât de prețios. E prețios deoarece încerc să îl umplu cu cât mai multe lucruri dragi inimii mele și uneori sunt prea multe și timpul prea scurt. Din multitudinea sarcinilor și responsabilităților pe care le avem zilnic, mărturisesc cu emoție și cu bucurie că se merită efortul de a ne răpi câteva ore din timpul nostru ca să  ne surprindem un prieten drag. Fie că alergăm la o librărie și-i cumpărăm o carte frumoasă, fie că îl invităm la un film, la piscină, fie că îi trimitem prin poștă o carte poștală, fie că îl surprindem cu o ciocolată aromată, fie că îi cumpărăm bilet la un concert , la o piesă de teatru, fie că pur și simplu îl sunăm,  aceste gesturi sunt bucăți de magie.  Recunosc  că așa m-am simțit eu când o prietenă dragă m-a sunat și mi-a zis că a luat bilete și vom merge la o piesă de teatru. A fost o după-amiază frumoasă cu  o lecție  de aplicat și în viața de zi cu zi...

Cum procedăm să adoarmă odraslele mai rapid seara?

Imagine
Nu m-aș fi gândit vreodata că somnul la odrasle poate aduce după sine atât de multe provocări, atâtea scrieri, studii, workshopuri, păreri și idei.  Primul an cu Dărioasa mea a fost  de coșmar din punct de vedere al somnului nocturn deoarece noi nu prea am știut ce înseamă să dormi legat mai mult de 2-3 ore continuu. Am citit mult despre acest subiect, am aplicat tehnici și strategii, am mers după copil și am învățat și acceptat  că suntem actorii unei  loterii în sensul că nu știi de dinainte ce îți va fi dat, un copil ce doarme buștean și îl trezești tu ca să mănânce sau o odraslă pe care o ții minte o viață la câți peri albi ți-a scos la capitolul somn. Mi-aduc aminte  cu furnicături că stăteam și câte două ore ziua să o adorm și era cam jale dacă nu reușeam să îndeplinesc acest obiectiv deoarece Dărioasa mea dragă o lua pe arătură atunci când mama ei nu reușea după lupte seculare și nervi tociți să o adoarmă. Dar au trecut și aceste momente, ne-am călit, ...

Amintiri din copilărie

Imagine
Eu nu am foarte multe amintiri de când eram mică. Am crescut la bunici deoarece așa erau vremurile, am avut parte de dragostea  și  de îngrijirea lor în măsura posibilităților, părinții au făcut și ei ce le-a stat în putință pentru acea perioadă, dar nu am efectiv amintiri  foarte multe cu activități făcute împreună. Drept urmare,  în rolul de părinte, am avut o dorință arzătoare de a-mi crea o relație frumoasă cu odrasla, de a petrece timp de calitate împreună, de a aplica un model de educație în așa fel încât ea să aibă amintiri frumoase și de calitate cu părinții ei. Am vrut să creez bazele unui atașament riguros.  Cele mai frumoase amintiri sunt jocurile pe care le-am tot inventat de când era bebelușă. Stând mult acasă și simțind nevoia să-mi exersez talentele handmade, i-am făcut multe jucării cu care am animat-o de-a lungul primului an de viață.  Chiar dacă am dormit extrem de puțin, nu mi-am pierdut simțul umorului și zâmbetele. Am vorbit foarte ...

Mersul pe jos face piciorul frumos și zâmbetul luminos

Imagine
În ultima vreme, am practicat mersul pe jos în jur de o oră pe zi. E o terapie foarte bună de a scăpa de tensiunea acumulată, de a-ți aerisi mintea, de a medita asupra chestiunilor cotidiene, de a dobândi multă energie și de a ajunge acasă fresh de portocale. E ca un medicament pentru creșterea nivelului energetic. Mai e și gratuit. Dormi mai bine și te trezești binedispus. Trebuie să recunoaștem că viața într-un oraș ca București este de multe ori supusă unui ritm extrem de alert, suferim de boala lipsei de timp, de morocănoșenie, de stres, de lipsă de energie seara când ajungem acasă. De multe ori, suntem prinși în această vâltoare și trebuie să ne căutăm diverse strategii de a nu pica în această letargie contagioasă. Replicile de genul sunt obosit, nu mai am chef îmi mai dau uneori târcoale dar după ce servesc o porție de mers pe jos, sunt parcă alt om. Zilele trecute în timp ce practicam acest sport, mă gândeam la firul epic  din Orbi de Petronela Rotar ce prezintă etape...

Un long island, vă rog !

Imagine
Ora 21.00.  16 ore de când eram trează. Oricât de obosită aș fi fost, nici prin gând nu-mi trecea să renunțăm la planul de a ieși în oraş cu niște prieteni după ce voi reuși minunea - să adorm odrasla.   Mângâiam  de zori fruntea copilului cu mișcări  rapide  că de altfel riscam să aud pe fundal - epede , epede , mângâie mami. Paralel mă gândeam cu ce să mă îmbrac pentru a ieși în oraș să petrec. Mă lua cu entuziasm căci urma să ne vedem cu niște prieteni, și ei neieșiți, îmbrăcați în pijamale la ceas de noapte și așteptând să le dăm semnalul că pot ieși din casă. În momente ca acestea, Dărioasa mea drăgăstoasă parcă simte că vrem să evadăm, adoarme mai greu, mai verifică starea de spirit la un anumit interval de  la adormire strigându-mă să vin la ea.  Eu mângâiam de zori și-mi imaginam că nimic nu trebuia să-mi strice planul de a ieși la pub. Deja vizualizam un cocktail, simțeam muzica de pe fundal, agitația  de care, recunosc  că...

Pastile de răbdare, aveți?

Imagine
Ziua începe la ora 5 - 6 am. Mă urnesc cu greu din pat, capul îmi vâjâie de parcă am fost bătută în timpul nopții, dar mirosul de cafea  și veselia odraslei îmi mai ridică moralul. Sunt de fel optimistă și acest lucru mă ajută enorm. Recunosc că uneori îmi vine să plâng că mi se pare că nu o să mai dorm niciodată , sunt furioasă, îmi mai imaginez uneori o telecomandă cu un buton mare pe care apăs și  dau odrasla pe mute când o aud la orele alea - mami, vrei să ne jucăm? dar revin apoi pe linia normalității acceptându-mi soarta.  Soarta mea e ușoară în comparație cu alte familii ce se confruntă cu probleme de sănătate mari sau alte lucruri (aici este un filmuleț despre lumea copiilor cu autism ți experiențele părinților  acestora - https://l.facebook.com/l.php?u=https%3A%2F%2Fwww.youtube.com%2Fwatch%3Fv%3DVjn0TFv8vMI&h=ATNoKQX2HIZrZ98ebC781PVUhRU70dnbGw44ng1t48dYJgD5cIXNWfldW5dyNsy5C4SN8Lk2HY_JVDLP92LHx22zIhlXLFX7GhBLq2lWX7OFCyqlgttjf7yU8-NfiRfCtLHEffRbhUojHg )...

Curcubeu pe cerul gurii

Imagine
Pe zi ce trece îmi dau seama că a mânca e ca un hobby pentru mine. Sunt destul de pretențioasă la acest capitol și acest act este mai mult decât simpla îndeplinire a unei nevoi fiziologice, e un întreg ritual de a combina gusturile, de a mă bucura când vine ora mesei. Mă mai mir de odrasla dărioasa ce a moștenist clar gena de la mine deoarece are și ea o plăcere de a mânca,  o veselie și o energie maximă când se așează la masă. Îmi place să mănânc diversificat, să încerc combinații noi, să simt aromele și ingredientele unui preparat, să mă bucur de gust. Când mă gândesc cum m-am pitit aseară în bucătărie cu  fasolea bătută făcută de soacra mea, îmi vine să râd.  Simțeam cum papilele gustative o iau razna.  Mâncam și savuram. Mâncarea asta e genială. Colorată și delicioasă. Acel sos e demențial. Are la bază multă ceapă călită peste care se toarnă sos de roșii din abundență și condimente după preferițe.  Sosul de roșii din cămară e și el gustos  fiind de...

Hmmm...ce culoare vrei?

Imagine
Hmmm...ce culoare vrei? Roșu. Ia de  aici și urmează 2 shoturi de suflat nasul... Hmmm ce culoare mai vrei? Abatu....Ia de aici și încă două ture de luptat cu mucozitățile. Altă culoare? Gaben ...Și uite așa după ce terminăm jocul cu setul vast de carioci, are curățat nasul ca la carte, învață și culorile și cifrele dacă chiar ținem neapărat să fie și un joc educativ,  se și distrează, petrece timp cu părintele și toată lumea este fericită.  Pe măsură ce îmi observ mai bine copilul, cred în ideea că prin multe jocuri, reușim să ne înțelegem mai bine  cu odrasla. Ne confruntăm ce-i drept și cu perioada de testare a limitelor,  de repetiție continuă a  nu-ului infinit, iar atunci când  apar  acțiunile ce nu prea  o încântă, începe revolta.  Buna noastră dispoziție, improvizația și imaginația de a o atrage în acțiunile mai puțin plăcute prin joc îi mai atenuează din disprețul pe care îl are față de unele sarcini pe care trebuie să le î...

Te invit la un prânz romantic în living

Imagine
Când ai un copil mic, depinde în totalitate de tine și alegi  ca și părinte să îi respecți cu sfințenia rutina, nu prea mai poți să pleci oricând ai chef fără o oarecare planificare în spate și un respect pentru tabieturile lui. Plus că mai intervine și o doză consistentă de imprevizibil și nu ți se îndeplinesc mereu planurile mărețe. Recunosc că  mai sunt zile în care rememorez cu nostalgie diminețile sau  zilele în care plecam spontan într-o cafenea , restaurant și savuram acele clipe în doi. Sau ne urcam în mașină și plecam în excursie cu energie și voie bună.  Din doi, ne-am făcut trei și e mult mai frumos din alte puncte de vedere. Asta nu înseamnă că trebuie să uităm ce înseamnă să mai petreci timp în doi. Cred maxim că orice cuplu, pentru a rămâne viu, are nevoie de acele ore, jumătăți de zi, o zi, două, trei, asta depinde și de copil și de ajutoarele pe care le are în preajmă ca să nu uite cine este partenerul lui de viață. O surpriză, o floare, un bileț...

Dragostea de mamă

Imagine
În ultima săptămână jumătate, după o formă agresivă de enterocolită și după un virus cu o tuse extrem de nesimțită ce i-au dat târcoale Dărioasei noastre dragi, am trăit totul mai intens și am conștientizat  și mai mult cât de puternică e iubirea de mamă. În repetate rânduri,  inima mea  a fost mică cât un purice deoarece omulețul meu scump era în acea stare de neputință, iar tristețea, furia, frica, oboseala, panica și-au pus amprenta pe inima mea. Nu-mi venea să mănânc, să dorm, să beau apă, să citesc, să mă plimb, să fac nimic. Voiam doar ca ea să fie bine cât mai rapid. Brațele mele erau ca un balsam pentru ea și amândouă luptam pe același front. Pe de altă parte, nu-mi venea să cred ce copil ascultător, înțelegător și curajos ne-a dat Dumnezeu încât de la o vârstă atât de mică să înțeleagă că nu e ok să se zbată când i se ia sânge, că trebuie să ia medicamentele și zecile de siropuri să fie mai bine, că trebuie să renunțe la toate felurile ei de mâncare ca să se r...

Lăsăm copilul mic și plecăm o zi, două, trei?

Imagine
Recunosc că sunt zile în care îmi doresc să am un moment al meu , să vorbesc în liniște, să nu mă joc, să nu fiu cu ochii în zeci de direcții, să nu recit poezii, să nu mângâi odrasla o oră până adoarme, să nu gătesc, să nu pregătesc activități,  să nu hrănesc, să nu fac curățenie, să nu dau explicații la de ce-urile interminabile, să lenevesc în pat după ce mă trezesc, să savurez cafeaua citind în liniște o carte bună, să mă plimb în tihnă prin magazine, să călătoresc cu muzica dată la maxim, să admir peisajele, să tac când vreau, să vorbesc când am chef. Poate e o doză de egoism, poate e bine, poate nu e bine, dar eu asta simt. După ce reușesc să-mi îndeplinesc o parte dintre aceste doleanțe, devin o mamă mai plină de energie, o femeie mai plină de viață. Dumnezeu ne-a dat un copil extrem de atașat de noi, dorit din cale afară, iar luxul de a pleca câteva zile să avem un timp doar al nostru a fost rar la noi în bârlog. Am practicat mult jocurile de rol, eu plecam jumătate de ...

Gânduri bune către toți furnizorii cămarei din bârlogul urșilor

Imagine
Nu știu alții cum sunt, dar eu când primesc produse făcute-n casă, mă bucur din cale afară. Ce-i drept, suntem și o familie mâncăcioasă și consumatoare în proporții mari de mâncare gătită folosind produse puse peste  vară. Mâncatul e ca o pasiune pentru noi, iar diversitatea și calitatea produselor pe care le consumăm sunt literă de lege. Se gătește industrial la noi în bârlog, avem o plăcere imensă de a mânca ceva gustos , iar acest hobby s-a transmis genetic și telepatic și odraslei dărioase. În anul care a trecut , o mână de oameni  ce știu că suntem extra fani  handmade-ului culinar,  ne-au tot adus miere, zacuscă, sosuri de tomate, cașcaval, șunculiță, afumătură,  brânză de vaci,  siropuri, carne pusă la borcan, vin de casă, vișinată, dulcețuri. Mă și amuză Dragoș când intră în casă și-mi zice - am mai primit ceva bun și punem frumos la cămară aceste cadouri de mare valoare.  Admir și respect enorm de mult oamenii ce lucrează la realizarea ac...

Copil fericit, părinți liniștiți

Imagine
Luna aceasta am primit mulți oameni la noi în bârlog, am umblat lerla cu odrasla, pe la prieteni, pe la bunici, pe la mătuși și unchi, pe la serbări, prin locuri frumoase foc ca să  o citez pe  Dărioasa mea drăgăstoasă.  Am colindat și ne-am distrat. Ne-am făcut de cap și frumos a mai fost.  Mers pe jos, mers cu mașina, dansat, distrat, fotografiat, mâncat, socializat. O lună plină de emoții frumoase. A venit ce-i drept la pachet și cu cearcăne în plus pentru noi părinții, cu mai multe doze de energie cu care a trebui să ne înarmăm și cu mai multe bagaje de făcut.  Mulți kilometri străbătuți, gât răgușit de la animat odrasla pe parcursul călătoriilor, multe locuri noi în care am dormit, dar un principiu sfânt a fost respectat pentru a nu ne reîntoarce acasă distruși neuronal și fizic - meniul odraslei cât și orele de somn / masă au fost respectate cu strictețe, dulciurile nu au existat aproape deloc prin preajma ei. De fapt, este chiar realizabil și proiectul...

Dragostea de părinte

Imagine
În prag de Crăciun, nu cred că e bucurie mai mare pentru mulți dintre  părinți  decât cea de a-şi avea copiii aproape. Crăciunul e despre naştere, despre vibrație , despre magie. În luna lui decembrie, părintele îşi doreşte să-şi revadă copilul indiferent unde ar fi acesta,  e nostalgic dacă el nu reuşeşte să ajungă acasă,  uită de oboseală şi de durere dacă le păşesc odraslele pragul, devin ca nişte titirezi şi au o rezistență de fier. Întineresc şi înfloresc. Zâmbesc şi glumesc. Cadoul cel mai valoros pentru ei e să fie efectiv cu sânge din sângele lor. Copiii să stea la masă, să servească din bucatele alese făcute de mamă , să bea din vinul servit  de tată, să deguste din pâinea făcută de bunica.  Uneori , suntem prea tineri şi poate prea lipsiți de trăire şi de esență ca să mai conștientizăm toate aceste bucurii simple pe care le putem aduce părinților noştri. Ne lăsăm duşi de val şi poate că suntem şi noi obosiți, comozi să batem drum lung ca să...

Iubirea se mănâncă pe pâine în bârlog

Imagine
La ceas de seară o auzi pe mogâldeața dărioasă  strigând pe un ton ferm - mami, tati, hai, pup a Daria, ubesc mami, ubesc tati. Ritualul  nocturn anulează orice urmă de oboseală, uit de crizele de peste zi, de furiile odraslei, de oboseala de la muncă şi se aştern bucuria, recunoştința şi iubirea peste inima mea. Când ne mai bate și pe umăr să ne îmbrățișeze sau ne așteaptă cu o moacă de ursuleț de pluș la uşă, inima ți-o ia  la sănătoasa. Când sunt iubiți şi încurajați să iubească, copiii parcă înfloresc. Şi noi pe lângă ei. Oricât de obosiți, furioși, nervoși am fi fost uneori în această călătorie părintească, a existat constant un manifest al iubirii la noi în bârlog, al calmului, al blândeții, al comunicării și al râsului.  Respectul,  evitarea certurilor în fața copilului, romantismul, joaca multă şi-au făcut culcuş  la noi în bârlog.  Primul an dărios a fost mai traumatizant deoarece am dormit extrem de puțin dar tot ne-am păstrat simțul umoru...

Despre iubire, turtă dulce, îngeri și magia lunii decembrie

Imagine
Miroase în casă a scorțișoară, ghimbir, nucșoară și a coji de mandarine. O cană de lapte călduț mi-e camarad la ceas de noapte, ascultând pe fundal Vonda Shepard și citind despre Sfântul Nicolae. Turta dulce în formă de înger mă duce cu gândul la tata. Ar fi degustat și el cu siguranță din ea că era tare pofticios.  Lumina caldă a veiozei îmi mângâie ochii obosiți.  E liniște, e bine, e foarte bine. Mintea îmi zboară la copilărie și la poveștile cu Moș Crăciun. E decembrie, o lună a magiei , a poveștilor și a suprizelor. O lună în care te revezi cu oamenii dragi, în care îți dai un răgaz să te gândești la anul ce apoape a trecut. E primul an după mulți ani în care am spus stop maratoanelor prin magazine, freneziei de a lua sumedenie de cadouri și privesc mai degrabă dincolo de latura comercială a acestei sărbători.  Mă gândesc mult la evenimentul nașterii lui Iisus, la conceptul de iubire și la câte minuni aduce ea în viața noastră dacă ne-o însușim activ. Iubirea vind...