Stil de viață bucuros

Un weekend productiv. Cu multă treabă și voie bună. În care am adunat trupa de șoc,  4 fete cucuiete și am făcut o curățenie generală impecabilă. Asta după ce o săptămână întreagă am căutat o doamnă să vină să întreprindă această acțiune. Dar se pare că e un job foarte căutat și nu găsești așa din scurt. Dar e mai bine că s-au așezat lucrurile în acest fel deoarece a fost distractiv și revelator. În ce sens? Mi-am dat seama câte lucruri inutile poate aduna o familie și câte alte lucruri stau acolo având drept argument - să nu le dăm  că poate într-o zi vom avea nevoie de ele. Și uite cum luându-le pe categorii, am eliminat foarte multe elemente și am câștigat mult spațiu, e casa mai aerisită și am și donat o parte din ele, mai ales haine și lucruri pe care chiar nu le mai purtam , într-o condiție bună. Drept urmare, aș sfătui pe oricine să întreprindă această acțiune măcar de două ori  pe an, având cu siguranță parte de o supriză plăcută și de o luminare a minții at...

Nu ştiu despre alții cum sunt dar timpul meu e prețios şi constant lucrez la acest capitol. Nu e uşor deoarece poți aduce schimbări majore în viața personală dar se merită. Scriu aceste rânduri și din perspectiva unui individ ce trăiește într-un oraș mare și extrem de aglomerat, a unei mame ce dorește să petreacă timp de calitate cu al său copil, a unei familiste înrăite pentru care masa luată seara împreună cu urșii ei dragi e o bucurie imensă, a unui om pentru care respectul de sine și grija acordată trupului cât și sufletului au o importanță deosebită. Mi-ar plăcea să trăim într-o lume în care noi oamenii să ne însușim activ acest principiu al timpului prețios, să ne respectăm drepturile în ce privește orele de muncă prestate, să credem în ideea că există viața și după muncă, să ne ducem cu drag acasă, să nu deschidem laptopul de la muncă în puținul timp rămas pentru noi seara,  să ne găsim lucruri care ne plac, care ne îmbogățesc afectiv și spiritual și mai neutralizează din...

Universul a lucrat în aşa fel încât să am parte de o zi întreagă cu al meu scump frate. Dacă mi-ar fi spus cineva în copilărie că vom petrece un timp  atât de frumos împreună, vom râde cu poftă, vom vorbi ore în şir cu entuziasm şi drag, ne vom plimba , nu aş fi vizualizat vreodată acest scenariu. Recunosc cu părere de rău că am fost o soră mai sadică de fel, supunându-l la încercări grele deoarece mereu aveam rolul de soră mai mare ce trebuia să aibă grijă de fratele mai mic.  Să nu cadă, să nu pățească ceva, să-l iau peste  tot cu mine şi  au fost şi vremurile  de aşa natură  încât nu mi-a arătat nimeni că se poate să fii şi o soră mai bună. Nici el nu era mai prejos în a-şi contura un rol puternic de victimă -  ceea ce sporea tensiunea dintre noi. Gândind cu mintea de acum şi cu un minim de experiență în breasla părintească, cred totuşi că nu   mi-a fost nici mie uşor să nu mai fiu singurul copil în familie şi am recurs la tot felul de pozn...

Mi-aduc aminte cu drag de cămara bunicii , plină cu de toate. Borcane de dulceață, zarzavat, murături, brânzeturi puse pentru sezonul rece. Pot spune cu bucurie că voi începe și eu această operațiune de a-mi prorcura provizii pentru  o cămară abundentă.  Mă invadează un sentiment de energie numai când mă gândesc că voi avea toate aceste bunățăți , iar la ceas de nevoie, voi scoate una câte una și va ieși o mâncare delicioasă. Voi începe cu cașul de oaie pus felii la congelator și cu mazărea culeasă de bunica. Apoi cu porumbul dulce și galben, cu păstăile viu colorate. Nu vor lipsi nici vișinile puse la congelator, afinile și murele de Făgăraș sau hribii delicioși. Voi învăța să prepar și dulceață de căpșuni și celebra dulceață de cireșen amare. Compotul de prune și de caise vor fi nelipsite în serile friguroase de iarnă, iar roșiile aromate luate de la scumpii noștri țărani români vor umple rafturile congelatorului. Să nu mai zic de bulionul și sosul picant pentru pas...

Ceasul sună extra matinal. Snooze  de două ori şi apoi săritură bruscă din pat. Buhăită şi buimacă cu un istoric  de trei ore dormite peste noapte şi o săptămână mai delicată  la activ. Dar bucuroasă şi entuziasmată că  voi revedea două  prietene dragi inimii mele după  o perioadă  lungă  de timp. O energie salvatoare a pus monopol pe corpu-mi amorțit, iar dorul şi starea  de îngrijorare că voi părăsi tărâm  dărios şi dragostos  pentru 3 zile au fost înlocuite de o senzație de împăcare şi linişte întrucât  momentele  pe care le voi trăi  cu aceşti oameni dragi  mă  vor încărca  enorm şi voi da înzecit din ele la întoarcere ursuleților meu iubiți de acasă. Gândindu-mă  la conceptul de prietenie şi făcând  un tur fugitiv prin viața-mi, recunosc că  am avut șansa să  o practic încă  din perioada copilăriei  mele când  îmi petreceam vacanțele  de vară  la bu...

  E aproape miez de noapte, stau pe covor, beau un ceai de mușețel, inspir lavandă și încerc să înteleg fenomenul vijelios de dărios  ce m-a  lovit în ultimele două  zile. A coincis cu  momentul  în care  eram bucuroasă  că  uite cât de frumos s-a acomodat odrasla în prima mea săptămână  la muncă, starea ei de bine ajutându-mă  și pe mine să trec mai ușor prin această tranziție. O săptămână ca-n povești - plină de îmbrătișări dărioase când  intram  pe ușă,  cu distracție maximă afară  după,  o feerie ce să  mai! Până când a venit weekendul și Dărioasa mea a devenit fulger, iar răbdarea  și calmul meu au fost puse la grea încercare.  Uite  așa m-am trezit  că  inspir/ expir  din senin deoarece  simțeam  că  rămân  fără  aer de la toate acele scene cu aruncat pe jos / plâns la cote înalte  din motive minore / tras de p...

1 an și 10 luni. Parcă  mai ieri mi-am strâns toate lucrurile de la birou și am plecat cu emoții gigant în  călătoria nouă  ce mă aștepta. Săptămâna aceasta am revenit la birou. Cu bucurie, multă încredere  și recunoștință pentru că am avut parte de așa o experiență  cu multe elemente dificile dar și mai multe sentimente frumoase. Poate chiar cea mai frumoasă experiență de până acum. Pe drumul spre birou, nu am avut nici cel mai mic semn de îngrijorare, de paranoia la care deseori mă gândeam înainte de acest moment al reînceperii. Detașare totală, fără nici măcar vreo tentativă de a suna, de a verifica pulsul de acasă. Au fost aproape doi ani plini de multe evenimente în care practic am învățat  cot la cot cu Daria ce înseamnă să te naști și să nu știi să faci mai nimic. Să înveți de la zero totul - și ea , și noi. Aproape doi ani în care ne-am reinventat ca și familie, ca și cuplu și am devenit o echipă faină. Am dobândit puteri magice.  Doi a...

Recunosc că de multe ori când merg în parc, mi-ar plăcea să port un tricou pe care să scrie cu majuscule, să nu le mai spunem copiilor de la cel mai mic la cel mai mare, că e rușine să faci una, să faci alta. Nu aş vrea să judec părinţii din jurul meu sau bunicii sau pe toţi cei care au grijă de un copil dar experienţa copilăriei mele trezeşte în mine trăiri de acest gen când întâlnesc astfel de scene în care ruşinea este invocată. Am fost un copil al generației în care sintagma - nu e bine să faci asta că e rușine - era omniprezentă și de multe ori am fost mustrată şi chiar am suferit mult fiind şi un copil timid şi sensibil deoarece mi se zicea în diferite contexte că făceam de rușine pe unul, pe altul. Nu am niciun reproș pe care să-l fac bunicilor sau părinților mei în acest sens deoarece dragii de ei ne-au crecut în niște vremuri în care nici tehnologia,  nici studiile nu îi ajutau cu nimic în acest sens, multe aspecte din educația noastră fiind aplicate intuitv sau...

Astăzi e o zi tristă, a murit un om ce s-a luptat mulți ani cu acea boală cruntă - cancerul. Un om pozitiv și luptător ce a avut speranță, credință și curaj să sfideze pentru o perioadă lungă de timp această maladie. O mamă veselă ce și-a iubit infinit copilul. O femeie ce a scris acum două luni rânduri pline de esență parcă simțind că sfârșitu-i este aproape definind suferința și ce înveți din ea. Rânduri pline de esență și pentru oamenii în suferință dar și pentru cei ocoliți de ea. "Vremea suferinței are o luciditate aparte.Un timp interior, în care rămâi cu Dumnezeu, cu Sfinții și cu oamenii din jur, dar intr-un alt fel decât atunci când nu suferi.E timpul cel mai prețios, in care înveți valorile sufletești, în care apreciezi într-o lumină reală darurile pe care le-ai primit de la Dumnezeu. Ce mare dar este să vezi, să te miști, să gândești, să vorbești, să iubești... Trăiesc... Îmi simt sufletul plin de dragoste, ca o mireasmă de liliac care îmi umple fiecare ungher...

Printre lucrurile ce îmi aduc bucurie în rutina mea zilnică, se găseste  si brânză. Da - am scris bine, brânza. Alții sunt cu lucrurile mărețe ce le aduc valuri de mulțumire și bucurie, dar eu când mă gândesc la acele zile în care aștept  la autogara brânza de Moldova, simt cum inima îmi bate mai tare de fericire.  Cu siguranță, ea îmi readuce în inimă și acele momente din copilărie când brânza era sfântă la mesele pe care le luam cu bunicii mei. Și când vorbesc despre brânză, mă refer  în primul rând la gustosul caș de oaie din Moldova. Nu mai zic de acest caș pus cu sare peste iarnă, folosit la colțunași sau la plăcintele poale în brâu. Am mâncat  si am cumpărat din foarte multe locuri brânză românească, dar caș ca cel din Moldova nu se găsește  nicăieri. Ba mai mult, am degustat  direct de la sursă și din diverse brânzeturi  franțuzești  și spun cu mâna pe inimă că nimic nu egalează acest caș magic. Are  un gust pe care l-aș r...

Mi-aduc aminte foarte clar dimineața în care am ajuns la maternitatea de stat la care am născut, cu emoții și dureri mari. Armonia și zenul care m-au urmărit din prima zi în care am aflat că sunt însărcinată au fost zdruncinate de acel sistem dur. Recunosc că si eu mi-am depășit limitele curajului și m-am încăpățânat să nasc într-un spital de stat mergând  ce-i drept si după medicul ce mi-a urmărit sarcina.  Am crezut pe de altă parte că e un drept al meu să beneficiez de serviciile medicale la care am contribuit ani întregi și că va fi acceptabil fără să realizez totuși că felul meu de a fi ca și om nu rezona deloc cu ce voi întâlni în acel mediu. Dar uite că practică ne arată de fapt care ne sunt limitele. Revenind la acea zi, tind să cred că la spital - și aici vorbesc strict de experiența mea, nu generalizez și nu judec alte mame / spitale - aș fi avut nevoie de mult mai mult tupeu și chiar de mai multe tehnici de a mă face văzută și auzită,  iar la acest capit...